Amnezia generațională. Termenul „copiii din ziua de azi” provine de la uitarea procesului de maturizare

Amnezia generațională. Termenul „copiii din ziua de azi” provine de la uitarea procesului de maturizareSursa: Pixabay

Amnezia generațională este un termen nu foarte cunoscut, însă ea reprezintă un tip de pierdere a memoriei care afectează planeta. Diferența dintre generații a existat mereu, iar persoanele mai în vârstă tind să îi pună la zid pe tineri, uitând parcă cum este în acea perioadă a vieții. Odată cu înaintarea în vârstă, fiecare dintre noi ne confruntăm cu o derizorie previzibila a tinereții.

„Ridiculizarea generațională este de fapt un comportament uman etern”, a scris romancierul Douglas Coupland, cel care a inventat termenul „Generația X”, într-un eseu pentru The Guardian. După această generația a urmat cea a Millennials, iar acum este rândul Generației Z să moștenească lumea și să fie judecați de cei mai în vârstă decât ei.

Încă din vremea grecilor antici există această ridiculizare a generației tinerei. Acest fenomen are și un nume, efectul „copiii din ziua de azi”.

„Cel puțin din 624 î.Hr., oamenii au plâns declinul actualei generații de tineret în comparație cu generațiile anterioare.

Amploarea plângerilor despre „copiii din zilele noastre” de-a lungul mileniilor sugerează că aceste critici nu sunt nici exacte, nici datorate idiosincraziilor unei anumite culturi sau vremuri – ci reprezintă mai degrabă o iluzie omniprezentă a umanității”, potrivit psihologilor care au numit fenomenul.

Specialiștii susțin că acest fenomen este extrem de cunoscut, iar generațiile mai tinere vor fi mereu criticate. Oamenii tind să uite perioada tineriții și faptul că, la rândul lor, s-au schimbat de-a lungul timpului.

Amnezia generațională poate fi remediată doar prin educarea tinerilor

Un alt tip de uitare este cunoscut sub numele de „amnezie generațională”, un fenomen care are efecte profunde asupra modului în care vedem lumea. Mai devreme sau mai târziu, toți vom ajunge să suferim de un astfel de amnezie, indiferent că vorbim despre tineri sau despre bătrâni.

Fiecare generație moștenește lumea, modelată de predecesorii săi. Aceștia uită cum au evoluat lucrurile atunci când eu erau tineri și cum s-au maturizat. Cel mai bun exemplu în acest caz este tehnologia, care evoluează extrem de rapid. Actuala generație s-a născut cu smartphone, criptomonede și internet, însă lucrurile nu au fost mereu așa. Un informatician a făcut chiar și o glumă pe bază evoluției tehnologiei, susținând că aceasta poate fi definită drept „orice lucru care a fost inventat după ce te-ai născut”.

Astăzi avem extrem de multe lucruri pe care le considerăm banale, uitând că ele sunt, de fapt, tehnologii. După cum a subliniat odată scriitorul Douglas Adams: „Nu ne mai gândim la scaune ca la tehnologie, ci doar la ele ca la scaune. Dar a fost o perioadă în care nu ne-am gândit câte picioare ar trebui să aibă scaunele, cât de înalte ar trebui să fie și faptul că deseori „se prăbușeau” atunci când încercam să le folosim.”

Fiecare generație are tendința de a uita evoluția socială pozitivă, dar și pașii importanți făcuți de înaintașii lor. Această amnezie generațională a fost observată pentru prima dată în anii 1990, de către savantul Daniel Pauly, care a studiat comportamentul contemporanilor săi. Fiecare generație de oameni de știință a studiat populațiile de pești, toți acceptând abundența și diversitatea mai scăzută drept „linia de bază”. Noile generații nu luau în calcul națiunile pe care predecesorii lor le-au observat.

Acest fenomen a început să fie observat la scară largă. Toți experimentăm această formă ecologică de amnezie generațională. Generațiile mai în vârstă nu își pot aminti trecutul pe care chiar ei l-au trăit. Practic, omenirea uită.

„Aceasta este una dintre cele mai presante probleme psihologice ale vieții noastre”, scriu Kahn și Weiss.

Putin scăpa de această amnezie generațională? Ei bine, specialiștii susțin că este vorba despre educarea fiecărei noi generații. Ei invită generațiile mai în vârstă să promoveze ceea ce ele numesc „modele de interacțiune”.

Pe măsură ce fiecare generație îmbătrânește, poate fi tentant să deplângem o lipsă de conștientizare în rândul „copiilor din ziua de azi”, la fel cum a făcut generația anterioară când eram noi tineri.

Ne puteți urmări și pe Google News