Amna, de urgență la spital. Momente critice: „S-a îngroșat gluma”
- Emma Cristescu
- 5 noiembrie 2022, 15:36
Amna, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, a ajuns de urgență la spital din cauza amețelilor. La început, vedeta nu a băgat în seamă simptomele, dar starea de rău s-a agravat.
Amna (38 de ani) a ajuns la spital, vinerea aceasta. Fosta concurentă de la „Survivor România” s-a simțit foarte rău și a mers să facă mai multe investigații. Artista a răbdat și a evitat să ceară ajutorul specialiștilor, dar nu a mai putut rezista.
Andreea Cristina Frunzăreanu, cunoscută sub numele de Amna, le-a povestit fanilor că a durut-o foarte tare coloana și a avut amețeli grave. Aceasta și-a luat inima în dinți și a mers la urgențe.
„Dragii mei, nu o să ghiciți unde mă aflu, pentru că nici eu nu am știut că o să mă aflu. Facem un RMN astăzi, unde vom face niște investigații. Am amețeli în ultima vreme și vedem ce se întâmplă cu coloana mea”, a spus Amna pe Instagram.
Vedeta și-a făcut un RMN și alte analize după ce s-a simțit slăbit luni întregi. Amnei i-a fost frică să își afle diagnosticul. „Mai oameni buni, este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, asta știm cu toții, doar că n-ai timp, o lași pe altădată, altădată se transforma în niciodată și ajungi să te neglijezi. Ei bine, povestea fiecărui om. Azi mi-am luat inima în dinți și am mers să vedem ce se întâmplă. Am stări de amețeală de două luni de zile, dar deja s-a îngroșat gluma, plus că eu nu am treabă dacă nu dorm, parcă sunt mai fresh. În ultima vreme, ce să vezi, amețeli și mă simt slăbită și am zis că trebuie să ne verificăm”, a spus artista.
Amna, hărțuită de luni de zile
Vedeta se confruntă și cu o altă problemă. Ea este hărțuită pe rețelele de socializare de un bărbat, a cărui identitate nu o cunoaște. Amna a povestit că va merge la poțilie dacă acesta nu o va lăsa în pace.
„M-a disperat, l-am blocat peste tot, mă disperă. Îmi dă mesaje și pe Instagram, și pe mail și peste tot. Pe Facebook și pe Instagram l-am blocat, însă acum îmi dă mail-uri. L-am blocat acum și acolo, să vedem ce mai face. Momentan nu m-am gândit să apelez la poliție, nu a venit peste mine sau ceva, Doamne ferește, dar e foarte stresant, uite ce îmi scrie acolo, îmi scrie kilometri.
Toate mesajele sunt de genul ăsta, kilometrice, zice că a fost cu mine, că nu-și revine, că nu poate să treacă. Nu am aflat încă cine e... Auzi la el, casă de piatră...! Lui îi e teamă că mă căsătoresc și că mă pierde”, a mai spus Amna. .