Suntem învățați că războiul este o poveste violentă dintre „băieții buni” și „băieții” răi.

Desigur, e de preferat ca „băieții buni” să îi bată pe „băieții răi” și să își atribuie meritele.

Dar oare cât de „buni” sau de „răi” sunt „băieții” care fac războaie? Oare este posibil ca unii „băieți răi” să fi fost „buni” sau să încerce să-i ajute pe „cei buni”?

Amiralul Wilhelm Canaris (1 ianuarie 1887-9 aprilie 1945) a fost șef al Abwehr, Serviciul Militar de Apărare al Germaniei din 1 ianuarie 1936 până la 12 februarie 1944, ulterior ocupând un post mai mic la un birou de aprovizionare al Kriegsmarine.

Viața Amiralului Canaris este una de roman și nu poate fi expusă nici chiar într-o carte darămite într-un scurt articol.

Ce se știe despre el, este că a încercat din răsputeri să oprească ascensiunea Germaniei Naziste încă din anii 30, iar din anii 40, chiar a mers mai departe. A  intrat în legătură cu Aliații, a trimis agenți în America și Marea Britanie care să se lase prinși, a menținut șarada debarcării în Balcani ca Hitler să nu fie atent la Italia.

A fost inclus în lotul de suspecți ai atentatului eșuat din 20 iulie 1944 contra lui Hitler și a sfârșit executat de SS la 9 aprilie 1945, când americanii mai aveau câțiva kilometri până să ajungă la lagărul SS de la Flossenburg.

Lovitura de grație a amiralului Canaris

Cel puțin o lovitură de grație i-a aplicat Canaris lui Hitler. Se știe că la Hendaya în 23 octombrie 1943, Hitler îl irită atât de mult pe Franco spunând că vrea să fie ascultat că multe divizii în spate, încât „El Caudillo” mai avea puțin și-i pocea mutra de șobolan a lui Hitler cu bastonul spunându-i că „un general nu primește ordine de la un caporal”.

Dar oare de ce Franco, ajutat de Legiunea Condor în Războiul Civil îi întorcea spatele lui Hitler? Canaris fusese ofițer de submarin în Primul Război Mondial, frecventase ca spion Spania, Franța, America de Sud. I s-a atribuit chiar o aventură cu mult prea celebra spioană Mata Hari.

Cert este că Wilhelm Canaris avusese grijă să-l informeze pe Franco despre pericolul de a-l ajuta pe Hitler în război în Africa sau pe oricare alt front. Generalul îl respecta pe Amiral și ca atare, Franco a avut atitudinea pe care a avut-o.

De fapt, Hitler nici nu a dat atenție întâlnirii de la Hendaya. De exemplu, dacă Franco a adus cu el un conte expert în germană, Hitler apelase, își amintea Ministrul Spaniol de Externe Ramon de Serrano-Suner, la un ofițer bețivan german, fost căpitan de vas care știa mai mult catalană decât spaniolă ori știa spaniola de bodegă. Oare cine l-o fi plasat oare pe acel nefericit traducător dacă nu Amiralul Canaris?

Evident, a fost o lovitură de maestru pentru Canaris, dar nu cea din urmă. Conștient că trebuia să meargă mai departe.

În anul 1943, la Istanbul activa un fost diplomat american George Howard Earle III (1890-1974) ca adjunct al Atașatului Naval al SUA. Un anti-nazist convins, Earle fusese trecut în Rezerva US Navy după ce în 1940 când conducea Legația SUA din Sofia s-a luat la bătaie într-un bar cu un german după ce dorise să i se cânte It is a long wy to Tipperary (melodie populară printre combatanții Primului Război Mondial).

Misiunea lui era să treacă mai tot timpul neobserva și să culeagă informații despre spioni și ceea ce știau ei, ca să ajungă toate aceste informații pe masa Președintelui Roosevelt.

Vizita la Istanbul

Așa se face că incognito, Wilhelm Canaris vine la Istanbul alături de un prieten, agentul Ambasadorului Germaniei la Ankara, Franz von Papen și discută direct cu George Earle III.

Într-un interviu memorialistic din 1951, Earle  a spus cu subiect și predicat: Canaris l-a anunțat că toată aristocrația din Prusia de Est era gata să susțină lichidarea lui Hitler și trecerea puterii în mâna anti-naziștilor. Condiția lui Canaris era ca SUA să asigure garanția că trupele germane, epurate de naziști să împiedice URSS să ajungă dincolo de Ucraina, adică „the containment of Russia”!

Se știe că Roosevelt ar fi răspuns voalat apropiaților săi după ce primise raportul lui Earle,  că SUA nu doreau să se lase „la discreția câtorva junkeri „gentlemani” din Prusia Orientală ”.

Evident, Stalin putea să promită mai mult, de la el se putea obține mai mult, chiar cu sacrificarea Germaniei, fiindcă publicul american n-ar fi văzut cu ochi buni o salvare a Germaniei. După cum se știe, americanii n-au prea sărit în sus de bucurie nici când SUA au declarat război Japoniei, chit că fuseseră loviți la ei acasă în Hawaii.

Dar nu este singura tentativă a lui Canaris de scăpa de Hitler!