Abandonat de mama naturală când avea aproape doi ani, a fost crescut de bunici într-o mahala din Oltenița unde mânca roșii direct de pe vrej, punea șopârle la zmee și bea bragă turcească cu susan. Parfumul de gutui din camere și o cană rece de borș, vara, au fost printre micile plăceri ale copilului Ion Iliescu

Fostul președinte s-a născut pe 3 martie 1930, în casa bătrânească a bunicilor din partea tatălui, o casă tip vagon, cu patru camere, o bucătărie și o magazie cu lemne.

„Partea stângă, dinspre vecini, era ocupată de un răzor de roșii, și era o adevărată plăcere să le mâncăm proaspete, de pe vrej, iar pe partea dreaptă grădina începea cu o viță de struguri de masă, în boltă; urmau un gutui care acoperea cu coroana sa cam jumătate din curte, trandafiri agățători prinși pe niște spaliere, doi lilieci bogați în flori, un măr și un corcoduș. În rest, tot spațiul de lângă casă era plin cu diverse flori, îndeosebi cu reginanopții”, povestește Iliescu în volumul de amintiri „Destinul unui om de stânga”.

Până la senectute, fostului președinte i-a rămas în amintire un parfum. „Bunica ținea la păstrat în toate camerele gutui. Îmi plăcea parfumul de gutui din camerele noastre. De atunci, am rămas cu slăbiciunea pentru dulceața de gutui”, spune el.

În fiecare primăvară, Iliescu și bunicii lui reparau casa. „Mergeam cu bunicul după pământ galben (loess) pentru lipitul și îndreptarea pereților și a pardoselii de pământ din camere”, mai spune fostul președinte.

Bunica lui Iliescu, Maria, era „șeful suprem în casă”, își amintește Iliescu, și era o mare iubitoare de flori.

Pe cal, cu șopârla

Micul Iliescu avea pu ține surse de distracție: vânzoleala de la port, sosirea și plecarea trenurilor.

Și zmeul. „Un loc propice pentru înălțarea zmeielor era la dig. Improvizam cu ce aveam la îndemână. De exemplu, niște șopârle legate de coada zmeului au compensat, într-o bună zi, insuficiența cozii, vântul fiind destul de puternic; era și ingeniozitate dar și puțină cruzime copilărească”, își amintește Iliescu.

Fostul președinte a mers pe câmp, la păscut, atât cu capra bunicilor cât și cu caii unui căruțaș. „Astfel am învățat să călăresc, evident, fără șa”, spune el. Mânca pe pășuni cartofi copți și mărturisește că „o cană de borș, vara, era o băutură plăcută și răcoritoare”.

Duminica, alerga după bragă. „Erau două familii de turci care o pregăteau și vindeau, împreună cu susan și alte dulciuri”, spune el.

O scenă emoționantă

Unul dintre momentele care i-au marcat copilăria a fost prima întâlnire cu tatăl său. „Era, cred, pe la începutul lunii decembrie, într-o seară înzăpezită de iarnă (...) a intrat tăticu pe care, până atunci, îl cunoșteam doar dintr- o fotografie. A fost un moment de emoție pentru toți, de bucurie, cu plânsete și îmbrățișări”, spune Iliescu.

Până la 8 ani, crescuse fără ambii părinți. „Sunt fapte care nu au cum să nu te marcheze”, mai povestește el.

Cu lăutarii

Iliescu a fost vecin cu cea mai importantă familie de „țigani lăutari” din oraș, familia Chivu. „Spre deosebire de noi, ei aveau lumină electrică în casă, aveau și pian”, spune el. „Lăutarii erau o prezență plăcută. Aveam muzică permanent pe stradă. De atunci, am îndrăgit țambalul și îmi place să aud partituri interpretate de virtuozi ai acestui instrument”, își amintește fostul președinte.

Prin lagăre, după tata

Iliescu nu a ținut legătura cu mama lui naturală, care s-a recăsătorit cu un șofer. Fostul președinte spune că nu îi poartă pică dar nici nu vrea să știe de ea. Tatăl său, în schimb, Alexandru, i-a servit drept model. A fost fochist la căile ferate, după care a devenit mecanic de locomotivă. După o vizită în URSS, a fost condamnat în țară, când Iliescu era clasa a treia. „Am învățat drumul închisorilor și al lagărelor, unde mergeam în timpul vacanțelor, pentru a sta la „vorbitor” cu el”, își amintește fostul președinte. În 1945, tatăl lui Iliescu a murit de față cu mama lui adoptivă, a făcut un stop cardiorespirator. Iliescu avea 15 ani, dintre care reușise să fie alături de tatăl său doar trei ani.