Amicul lui Ponta şi Şova a fost dat afară de la conducerea Complexului Energetic Oltenia

Amicul lui Ponta şi Şova a fost dat afară de la conducerea Complexului Energetic Oltenia

Laurenţiu Ciurel, managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, a fost demis din funcţie de către Consiliul de Supraveghere. Cu puţin timp înainte de această măsură, Ciurel a ameninţat că dacă va fi dat afară va merge în instanţă şi că va sta acasă cu banii mulţi pe care îi va câştiga de pe urma procesului. Ciurel a condus CEO din 2012, încă de la înfiinaţare. A reuşit contraperformanţa să aducă societatea de la plus la minus 700 milioane de lei, cele mai mari pierderi pe care o companie de stat le-a raportat. Acesta apare în dosarul în dosarul DNA în care sunt vizaţi fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Şova.

El a spus că va cere acţionarului minoritar Fondul Proprietatea 100 milioane de dolari. Mişcarea Consiliului de Supraveghere vine la doar o zi după ce acţionarii CEO au decis numirea a trei noi membri, în condiţiile în care la şedinţa din 23 noiembrie când se punea în discuţie revocarea lui Ciurel nu a fost cvorum. În locul lui ar putea fi numit Laurenţiu Ciobotărică, actualul director financiar din cadrul CEO.

Ciurel a condus CEO din 2012, încă de la înfiinaţare. A reuşit contraperformanţa să aducă societatea de la plus la minus 700 milioane de lei, cele mai mari pierderi pe care o companie de stat le-a raportat. Acesta apare în dosarul în dosarul DNA în care sunt vizaţi fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Şova.

Ciurel, fost membru al PSD, a condus termocentrala de la Rovinari, înainte să fie înglobată în CEO. Din 2012, este numit director general la Complexul Energetic Oltenia, gigant care a înglobat cele mai mari termocentrale din ţară, Turceni, Rovinari şi Craiova, precum şi minele din Oltenia deţinute de Societatea Lignitului Oltenia. Mai întâi a fost numit interimar şi apoi, în ianuarie 2013, a fost numit manager privat, proces contestat de un acţionar minoritar, Fondul Porpietatea, care acuza încălcări ale legilaţiei. Conform FP, Ciurel a fost numit de un Consiliu de Supraveghere cu mandat interimat limitat. În plus, Ciurel era membru PSD, ceea ce contrazicea o ordonanţă de urgenţă care se referă la depolitizarea managementului din companiile de stat.

În vremea mandatului său, CEO a ajuns compania cu cele mai mari pierderi raportate de o companie de stat, aproape 700 milioane de lei. Iar Ciurel a preluat-o de la un plus de 118 milioane de lei. Totodată, a crescut valoarea creanţelor de la 300 milioane de lei, în 2012, la un miliard de lei, în 2014. În plus, plăţile restante au trecut de 50 de milioane de lei în 2014, deşi în 2012 acestea erau la nivelul 0.

Ciurel este inculpat, alături de Ponta şi Şova, în dosarul Turceni-Rovinari. Procurorii DNA îl acuza de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată. Faptele pentru care este acuzat s-au petrecut în perioada 2007-2008 când deţinea funcţia de director de investiţii la Complexul Energetic Rovinari, ulterior de director general al aceleiaşi companii.

Conform Hotnews, Ciurel ar fi într-un conflict de interese în condiţiile în care CEO s-a constituit parte civilă în procesul Turceni-Rovinari. Din acest motiv, Consiliul de Supraveghere al Complexului ar fi urmat să discute în şedinţa de luni demiterea lui Ciurel, dar din lipsă de cvorum aceasta s-a amânat. Doi din cei şapte membri ai Consiliului şi-au dat demisia, iar un al treilea, reprezentantul Fondului Proprietatea, nu se afla în ţară. Noul ministru al energiei, Victor Grigorescu, a spus că Ciurel este dispus să-şi dea demisia, fiind o decizie benefică pentru companie. Numai că directorul CEO l-a contrazis. "Ministrul nu mi-a reproşat că aş fi greşit ceva sau că aş fi dus compania într-o zonă de risc, ceva profesional. Reproşul a fost că nu am prieteni şi că am supărat foarte tare anumite persoane. (...) Am fost numit în aceasta funcţie după o selecţie făcută de o firmă germană, selectată de Ministerul Economiei în anul 2011. Singura instituţie care mă poate demite este Consiliul de Supraveghere, nu poate nimeni altcineva. Ce am semnat am semnat cu Consiliul de Supraveghere", a declarat Ciurel, potrivit Pandurul.

(sursa cotidianul.ro)