Americanii mor de foame şi de sete. Trezoreria SUA anunţă dezastrul economic

Americanii mor de foame şi de sete. Trezoreria SUA  anunţă dezastrul economic

În ciuda veniturilor tarifare, deficitul este diminuat de cheltuielile mai mari cu sănătatea, pensiile şi armata, iar anunţul îl face Trezoreria SUA.

Trezoreria SUA anunţă un deficit de aproape 1 trilion de dolari şi o datorie care depăşeşte 22 de trilioane de dolari. Deficitul bugetar al SUA a crescut cu 26% în 2019, în ciuda unei economii în creştere şi a manevrelor tarifare suplimentare, rezultat al războiului comercial cu China.

Deficitul guvernului federal pentru anul fiscal 2019, încheiat în septembrie, s-a ridicat la 984 de miliarde de dolari, adică 4,6% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat vineri Trezoreria SUA.

Acesta este cel mai înalt nivel din 2012, când a ajuns la 1,1 miliarde de dolari, sub administraţia Obama, întrucât cea mai mare economie din lume a ieşit din criza financară, ca şi din Marea Recesiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tarifele punitive pentru mărfurile chineze în contextul reducerii schimburilor comerciale a administraţiei Trump cu Beijingul, au ajuns la 30 de miliarde de dolari, cu 70% mai mult decât de obicei. Asta n-a oprit ca gaura bugetară să se lărgească cu încă 205 miliarde de dolari în 2018.

În timp ce veniturile au crescut cu 4%, până la 3.462 miliarde de dolari, un nivel record, ritmul creşterii cheltuielilor a fost dublu, de plus 8%, totalizând 4.447 miliarde de dolari, un record istoric.

"Pentru ca America să aibă finanţe publice durabile, trebuie să adoptăm propuneri - cum ar fi planul bugetar pe 2020 al preşedintelui - pentru a reduce cheltuieli inutile şi iresponsabile", a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.

1.500 de miliarde în 2028

Ministerul Finanţelor nu a dat nicio proeicţie pentru noul an fiscal, dar Biroul de buget al Congresului prevede că deficitul bugetar va ajunge la 1 trilion de dolari anul viitor şi 1,5 trilioane până în 2028. Acest deficit bugetar mare are ca efect inflaţia datoriei celei mai mari economii din lume, care acum se ridică la 23.000 de miliarde de dolari.

Pentru a plăti cheltuielile tot mai mari ale statului, Trezoreria şi-a mărit împrumuturile cu 1.052 miliarde de dolari.

Preşedintele Comisiei de buget a Senatului, Mike Enzi, a spus că "traiectoria fiscală actuală este nesustenabilă. Pe măsură ce veniturile guvernamentale cresc, cheltuielile cresc de două ori mai repede. Nu mai putem ignora provocările fiscale cu care de confruntă naţiunea noastră", a protestat el, potrivit 20 Minutes.