SUA a reacționat vehement, criticând „ipocrizia” Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, care a votat cu o zi înainte o rezoluţie condamnând rasismul sistemic şi violenţele poliţiei.
Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo s-a arătat nemulțumit de votul dat de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, în condițiile în care din acest organism fac parte state cu un sistem dictatorial, precum Venezuela, China sau Cuba.
„Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, din care fac parte Venezuela, şi recent Cuba şi China, a fost întotdeauna şi rămâne un refugiu pentru dictatorii şi pentru democraţiile care îi tolerează”, a declarat secretarul de stat al SUA.
Mike Pompeo a denunțat decizia Consiliului, arătând că rezoluția votată de acest organism vizează Statele Unite care se confruntă cu un val de manifestații împotriva violenței poliției și a rasismului.
„Decizia Consiliului de a vota ieri o rezoluţie axată pe poliţie şi rasism în Statele Unite îl trage şi mai jos”, a adăugat responsabilul american.
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a adoptat în unanimitate, vineri, la Geneva, o rezoluţie ce condamnă rasismul sistemic şi violenţa poliţiei. Votul a fost dat în urma unei dezbateri istorice și după ce din textul rezoluției a fost înlăturată o menţiune ce viza în mod specific Statele Unite ale Americii.
Americanii avertizează asupra „dependenței” de China: „Europenii trebuie să aleagă”
SUA atacă din nou China. Omul lui Trump a lansat avertismentul
Rezoluţia a fost prezentată de ţările africane în cadrul unei reuniuni de urgenţă convocată după moartea afro-americanului George Floyd în Statele Unite şi după protestele masive împotriva rasismului din întreaga lume ce au urmat acestui tragic eveniment. Actul a fost adoptat prin consens de acest organism al ONU din care Washingtonul s-a retras în anul 2018.
Într-un alt context, cu prilejul summitului privind democrația care s-a desfășurat la Copenhaga, în Danemarca, secretarul de stat Mike Pompeo a lansat un avertisment către statele europene, în legătură cu riscurile unei „dependenţe” de China. Într-unul dintre cele mai dure discursuri cu privire la amenințarea chineză, Pompeo a recomandat europenilor să aleagă între democrație și tiranie.
„Partidul Comunist Chinez doreşte să vă forţeze să alegeţi” între Statele Unite şi China, a avertizat secretarul de stat american în intervenția pe care a avut-o, prin videoconferinţă, la summitul de la Copenhaga. El a precizat că democrațiile nu pot depinde de regimuri totalitare și că o asemenea alternativă nu este de dorit.