Codul Rutier. Mulți șoferi încalcă o regulă importantă, mergând pe ideea că nu vor fi verificați de polițiștii de la Rutieră. Legea prevede sancțiuni nu tocmai blânde.
Polițiștii sunt intransigenți atunci când vine vorba despre trusa de prima ajutor medical sau de buna funcționare a sistemului de lumini.
La fiecare filtru rutier, după verificarea actelor conducătorului auto, polițistul îi solicită acestuia să prezinte trusa de prim ajutor sau stingătorul pentru incendii.
Pentru proprietarii de autoturisme care nu respectă această prevedere din Codul Rutier, amenda maximă este de 725 de lei
”Obligația conducătorilor de autovehicule care nu au în dotare, la momentul controlului efectuat, trusa medicală, două triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate, se sancționează cu amendă cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei, clasa a II-a de sancţiuni, patru sau cinci puncte-amendă”, se arată în Codul Rutier.
Trusa medicală este un accesoriu obligatoriu al autoturismului, la fel cum este vesta reflectorizantă sau stingătorul pentru incendii.
Codul Rutier. Trusa medicală trebuie să fie omologată
Ministerul Sănătății a emis Ordinul 987/2002, care stabilește dotarea unei truse de prim ajutor medical.
Trebuie spus că trusele medicale trebuie să îndeplinească anumite condiții. Nu este suficient să aveți una în portbagajul mașinii dvs, dacă aceasta este ruptă și deteriorată iar materialele sanitare sunt împrăștiate peste tot.
De asemenea, trusa medicală trebuie să conțină o foarfecă cu ambele vârfuri boante, cu lama tăietoare pentru material textil tip postav gros de minimum 2 mm, dispozitiv intermediar pentru respirație gură la gură, cu valvă unidirecțională sau filtru, materiale sanitare, leucoplast, plasture, compresă de tifon sterilă, banda trighiular sau pansament steril absorbant.
Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
* să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm; b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.
* eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.
* dispozitivele medicale din componenţa trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile din Hotărârea Guvernului nr. 911/2005 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi de punere în funcţiune a dispozitivelor medicale.