Amenzi de peste o sută de ori mai mari pentru turiștii care încalcă regulile din Delta Dunării. Noile sancțiuni vor fi puse în aplicare din noiembrie
- Andra Puiu
- 5 octombrie 2022, 11:44
Turiștii care atunci când se află în zona Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, nu respectă regulile speciale instituite pentru a proteja habitatele naturale, fauna și flora din regiune vor primi amenzi cu mult mai mari decât cele de până acum. Acest lucru se va întâmpla începând cu luna viitoare, după ce o hotărâre a fost oficializată în această dimineață, 4 octombrie. În unele cazuri, amenzile se măresc de peste o sută de ori.
HG 1.194/2022, apărută în cursul dimineții în Monitorul oficial, susține că cei ce nu vor respecta anumite reguli atunci când se află în zona Deltei Dunării, fie că vorbim de turiști sau localnici, vor risca, din 3 noiembrie, amenzi cu mult mai mari decât cele din prezent.
Dacă persoanele pătrund în mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit sau în zonele strict protejate riscă amenzi cuprinse, în cazul persoanelor fizice, între 5.000 și 10.000 de lei. În ceea ce privește persoane juridice, sancțiunile ajung până la 50.000 de lei.
Ce amenzi primeau până acum cei care încălcau regulile
Amenzi pentru pescari
Mai mult decât atât, persoanele ce vor produce, prin orice mijloace, zgomote intense în perimetrele zonelor de cuibărit sau de adăpost ale păsărilor ori ale altor animale sălbatice, semnalizate în mod corespunzător, sau care vor organiza focuri de artificii fără actele necesare vor putea fi sancționate cu amendă de la 5.000 și până la 10.000 de lei, informează Avocatnet.
Rezervația Biosferei „Delta Dunării” reprezintă o zonă de importanță ecologică națională și internațională. Rezervația cuprinde
- Delta Dunării, sărăturile Murighiol - Plopu,
- complexul lagunar Razim-Sinoe,
- Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii,
- sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă,
- litoralul Mării Negre de la Brațul Chilia până la Capul Midia,
- apele maritime interioare și marea teritorială, până la adâncimea de 20 de metri.