}n opinia ambasadorului rus, armata URSS și cea a României au luptat cot la cot „de dragul victoriei” împotriva nazismului .
Participanții la Conferința internațională „75 de ani de la victoria coaliției antihitleriste și înființarea ONU: lecții de istorie și provocări în prezent”, desfășurată la la Hotelul Marshal Garden din București, s-au pronunțat împotriva falsificării istoriei și pentru păstrarea ordinii mondiale care a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial.
La conferință au luat parte reprezentanți ai cercurilor academice din Rusia, România, Polonia și Lituania.
Ambasadorul Rus, Valeri Kuzmin, a deschis evenimentul
De ce s-a vrut falsificarea istoriei? Mizele erau uriașe
Aflat la Moscova, el a conturat, în mesajul său video, principalele subiecte ale conferinței: rolul decisiv al URSS în victoria coaliției anti-hitleriste asupra fascismului; nenumăratele sacrificii ale popoarelor din URSS, aduse pe altarul Victoriei; falsificarea istoriei și preistoriei celui de-al Doilea Război Mondial vizează, în cele din urmă, distrugerea sistemului de relații internaționale creat pe baza ONU și care a asigurat omenirii pacea și securitatea timp de 75 de ani.
„Popoarele Rusiei și poporul României, a remarcat ambasadorul, au salutat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial ca aliați care au luptat umăr la umăr, pentru eliberarea Europei Centrale și de Est”.
„Cea mai importantă lecție a celui de-al Doilea Război Mondial este necesitatea și lipsa de alternativă la unirea eforturilor marilor puteri, de dragul victoriei asupra răului absolut și al elaborării unor răspunsuri colective eficiente la provocările globale ale existenței”, a subliniat diplomatul.
Igor Iniushkin, însărcinatul cu afaceri ad interim al Federației Ruse în România, a atras atenția asupra relevanței setului de probleme supuse discuției: mașinațiunile revizioniștilor, care nu doar că jignesc memoria celor care au luptat împotriva nazismului, dar totodată subminează pilonii ordinii mondiale postbelice în contextul dezbinării crescânde a comunității internaționale, dictează necesitatea consolidării eforturilor de conservare a adevărului istoric despre evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial și de conștientizare a celor mai importante lecții ale acestor evenimente pentru generația de azi și cele viitoare.
„Din moment ce lumea este amenințată de o depresiune globală, avem nevoie de o nouă Ialta” (orașul din Crimeea unde liderii celor trei țări ale coaliției antihitleriste – URSS, SUA și Marea Britanie – s-au întâlnit în perioada 4-11 februarie 1945, pentru a discuta ordinea mondială postbelică – n.r.), a declarat directorul Institutului pentru Probleme de Globalizare (Moscova), doctor în economie și invitat special la Conferință, Mihail Deliaghin. Potrivit omului de știință, „chiar și ordinea proastă este mai bună decât haosul”.
„Rusia încearcă să ofere normalitate și stabilitate și îndeplinește bine această sarcină”, a remarcat el.
URSS, rol uriaș în eliminarea Germaniei Hitleriste
Constantin Corneanu, doctor în istorie a subliniat că „fără puterea militară a URSS, victoria asupra Germaniei hitleriste ar fi fost imposibilă”.
Echilibrul mondial stabilit de Ialta-Potsdam în 1945, cu o centură de țări prietenoase în jurul URSS, a fost zdruncinat în 1989 (căderea Zidului Berlinului, retragerea trupelor sovietice – de către Gorbaciov – din Europa, un lanț de alte concesii fatale, din partea URSS, făcute Occidentului). După reunificarea Germaniei, țările NATO și-au încălcat promisiunea și au început să se extindă spre est, “până la porțile Eurasiei”, ca și când ar repeta strategia Germaniei naziste, a spus istoricul.
Ulterior, criza ucraineană a afectat și mai mult echilibrul relațiilor internaționale.
Un alt invitat la Conferință a fost chiar Vladimir Vinokurov, doctor în istorie din Rusia li profesor la Academia diplomatică a MAE al Rusiei.
Profesorul a atras atenția la faptul că aliații de ieri, membrii coaliției antihitleriste, în timpul Războiului Rece s-au transformat în rivali și dușmani: Uniunea Sovietică, pe de o parte, și Occidentul, în fruntea cu SUA, pe de altă parte.
Tabloul sumbru al lumii de astăzi, cu „războiul lui hibrid și invizibil”, cu „acapararea statelor întregi și a politicului de către corporațiile financiare speculative” a fost prezentat de Sergiu Mihalcea, președintele Asociației „EVO România”.
După părerea lui, Ialta-45 a însemnat predarea Europei de Est ”în mâinile comunismului”.
„Dacă avem nevoie de o nouă Ialta astăzi, această Ialtă trebuie negociată și realizată prin intermediul Organizației Națiunilor Unite”, a spus jurnalistul independent.
Iar președintele Asociației „Forumul Statelor Nealiniate”, Calistrat Marvin Atudorei a arătat că „scopul hegemoniei mondiale a fost stabilit de o parte a oligarhiei americane, încă la începutul celui de-al Doilea Război Mondial”.
În acest context, cercetătorul român a citat un document relevant care arată cum se transpun în viață aceste aspirații hegemonice în zilele noastre. Document a fost ”făcut public de Rand Corporation anul trecut și prezintă foarte transparent planurile Americii pentru a „sechestra Rusia”. Intitulat „Extending Russia. Competing from Advantageous Ground” (în traducere: „Sechestrarea Rusiei. Concurând de pe un teren avantajos”), strategiile elaborate se referă la descrierea unor căi prin care SUA să se opună Rusiei în conjuncturi ce ar aduce avantaje Statelor Unite. Trebuie spus că Rand Corporation este un think-tank american finanțat direct de guvernul SUA.
Nevoia de adevăr în reflectarea istoriei
Vasile Buga, doctor în istorie a vorbit pe acest subiect
„Istoricii trebuie să dezvăluie curajos adevărul istoric și să nu fie ademeniți de jocurile politicianiste”, a subliniat istoricul și diplomatul, exemplificând prin istoria semnării Pactului Molotov-Ribbentrop, în speță, dezvăluirile noi, făcute de cercetătorul și publicistul rus Viaceslav Nikonov, și prin circumstanțele aflării trupelor sovietice pe teritoriul României, în perioada postbelică.
Directorul Centrului European pentru Analize Geopolitice, Mateusz Piskorski (Polonia), a declarat că diminuarea rolului URSS în victoria asupra fascismului, acuzarea ei de responsabilitate egală, împreună cu Germania nazistă, pentru dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial sunt menite să anuleze legitimitatea prezenței succesorului ei, Rusia, ca țară învingătoare, în Consiliul de Securitate al ONU, în calitatea de membru permanent, și, în consecință, a dreptului ei de veto.
„Blocul celor trei state baltice, al Poloniei și al României, a mai spus el, care încearcă să denatureze istoria celui de-al Doilea Război Mondial și să prezinte Rusia ca un agresor „, reflectă, mai degrabă, politica unei anumite părți a establishmentului american”.
Revizuirea istoriei amenință stabilitatea și securitatea acestor țări, a subliniat omul de știință, care a numit aceste țări “avanpostul unei noi ciocniri globale”. În același timp, a menționat el, păstrarea modelului de relații existent este în interesul statelor mici, deoarece “numai puterile mari vor avea șanse de supraviețuire, ca urmare a unei astfel de ciocniri”.
Cercetător independent, Alin Bogdan Samușan a prezentat o lucrare interesantă, bine documentată despre starea și înzestrarea deplorabilă a Armatei Române în ajunul și în cursul războiului și despre cum Armata Roșie – la început, prin Divizia 1 de voluntari ”Tudor Vladimirescu” – a devenit factor decisiv în transformarea și modernizarea Armatei Române.
Șeful Reprezentanței Ministerului Apărării al Rusiei pentru activitatea comemorativă de cinstire a eroilor în România, Ivan Agatii, a făcut cunoscut faptul că sunt finalizate, practic, lucrările privind identificarea datelor personale ale ostașilor sovietici, căzuți și înmormântați, precum și ale celor dați dispăruți pe teritoriul României. Ca urmare a analizei documentelor primare de arhivă, s-a stabilit că, pe teritoriul acestei țări, au căzut și au fost înmormântați, precum au și fost dați dispăruți 77.688 de soldați și ofițeri sovietici,s crie Vestidinrusia.