Amănuntul neștiut despre Cristina Țopescu. Ministerul Sănătății face lumină

Amănuntul neștiut despre Cristina Țopescu. Ministerul Sănătății face lumină

Jurnalista Cristina Țopescu, găsită moartă în casă duminică seara, se alăturase echipei de comunicare a Ministerului Sănătății, a precizat instituția într-un comunicat.

„Suntem consternaţi de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât şi echipa din MS regretăm profund dispariţia acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generaţii de telespectatori.

A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Ţopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, şi până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârşit.

Acum, când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că s-a stins, singură şi în tăcere. Să-i spunem cu toţii o rugăciune în gând şi Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus ministrul Sănătăţii, Victor Costache, citat în comunicat.

Informaţia că jurnalista Cristina Ţopescu a murit a fost confirmată, duminică seara, de managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu. „A fost găsită decedată în locuinţă. Apelul s-a făcut la ora 21,39 de către Poliţie, într-o acţiune de cooperare cu noi. Poliţia ne solicita pentru a doamnă, în jur de 50 de ani, găsită decedată în locuinţă, să confirmăm decesul. Decesul se pare că s-a produs în urmă cu mai multe zile”, a precizat Alis Grasu.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a precizat că, în cursul serii de duminică, a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni.

„În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţa. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală”, informează IPJ Ilfov.

Cristina Ţopescu avea 59 de ani. Jurnalista s-a născut pe 4 iulie 1960. Tatăl său a fost cunoscutul comentator sportiv Cristian Ţopescu.