Nu sunt Garcia Marquez, dar am scris în anul de grație 2008, evident în „Evenimentul Zilei”, un text cu titlul: „Cum a devenit Patriarhul rapidist”.
Nu dau citate din mine - că nu am ajuns la nivelul lui CTP - dar ideea era următoarea: „Patriarhul a ajuns în postura unui rapidist. Este singur împotriva tuturor”.
Ieri, Patriarhul României, Prea Fericitul Părinte Daniel, a împlinit 66 de ani. Nimeni nu s-a învrednicit, să scrie un rând în presa laică, deși și-a dedicat toată viața Bisericii. Și a făcut-o cu smerenie, în rugăciune! Fără fast, fără trâmbițe. Și eu netrebnicul am uitat să-l felicit pe Întâistătătorul nostru, cuprins de tulburarea iscată în Biserică!
Mi-a adus aminte un episcop remarcabil – nu-i dau numele că-și face dușmani. „Frate Floriane, oare ce o fi în sufletul Patriarhului?”.
Nu mint, n-am știut ce să răspund. Și acum mă frământ. Cel care a ridicat Biserica ca niciodată și o încununează cu o Catedrală a Neamului acum în prag de Centenar, precum nu au reușit alți vrednici patriarhi, să fie indirect pătat de niște dezaxați?
Nu sunt un “apropriat” al Patriarhului, ci doar un biet credincios al Bisericii. Cu păcatele lui! Știu doar că Patriarhul României va lua decizia cea corectă! Prea Fericirea Sa și Sfântul Sinod!
E un moment de mare cumpănă, iar eu păcătosul știu că hlamida unui Patriarh nu poate fi murdărită! Că o Biserică nu poate fi compromisă de un tulburat mintal. Cred ca Patriarhul are puterea lui Heracles sa curețe grajdurile. Că poate și trebuie să-i îndeparteze pe acești lupi îmbrăcați în oaie. Ajunge cât și-au făcut de cap. Poate au nevoie de o pauză, de reflecție și de penitență. Și de multă rugăciune.
Să nu-l lăsam singur pe Patriarh. Să ne rugăm pentru el! Și cu el! Pentru sănătatea lui, că înțelepciune și dreaptă judecată are!
Recomandările noastre
