Altă tematică de examen pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat. Anunţ oficial

Sursa foto: Arhiva EVZ

Altă tematică de examen pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat! Aceasta este vestea pe care ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, le-a dat-o miercuri seara părinţilor şi elevilor.

Altă tematică de examen pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat! Astfel, ţinând cont de pandemie, în 2021 va fi altă tematică de examen pentru evaluarea naţională şi bacalaureat. Cîmpeanu a declarat că tematica de examen va fi adaptată la realităţile acestui an şi „va fi anunţată din timp”.

„Atâta vreme cât elevii, părinţii, profesorii solicită ca examenele naţionale să fie susţinute la datele planificate, cu prezenţă fizică… Dacă nu corelezi măcar tematica de examen cu realităţile acestui an, ar însemna să negi evidenţele… Şi să spui că nu a fost niciun fel de problemă”, spus ministrul Educaţiei la B1 TV.

Altă tematică de examen pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat

„Tematica de examen pentru evaluarea naţională şi bacalaureat va fi adaptată la realităţile acestui an. Adaptarea va fi luată în modul cel mai obiectiv şi profesionist cu putinţă şi mai cu seamă va fi anunţată din timp.

Pentru că deja elevii care susţin examenele naţionale trebuie să cunoască ce vor avea ca tematică la examenele naţionale”, a completat ministrul Educaţiei.

Altfel, Sorin Cîmpeanu a menţionat că s-a ocupat de şi de problema măsurilor remediale. Ministrul a promovat în şedinţa de guvern de miercuri, în primă lectură, OUG pentru introducerea acestui pachet de măsuri remediale.

Măsuri remediale promovate în şedinţă de guvern

Ele vizează recuperarea pierderilor generate de predarea online, de accesul deficitar la tehnologie sau la Internet.

„Săptămâna viitoare, înainte de începerea şcolilor, sunt convins că vom aproba această ordonanţă. Să creăm cadrul să asigurăm resursele necesare.

Am luat măsura extinderii perioadei în care elevii îşi pot încheia situaţia şcolară pe primul semestru, până la 8 săptămâni de la revenirea în şcoală.

Am luat măsura reducerii numărului de note necesar încheierii situaţiei şcolare de la trei, 4, 4 note la două note minimum”, a mai spus ministrul Educaţiei.

El a mai declarat că personalul din sistemul de educaţie va avea o linie dedicată pentru vaccinarea împotriva Covid-19.

sursa: edu.ro