Alina Gorghiu, despre fugarii din România. Măsurile luate de Ministerul Justiției
- Emma Cristescu
- 7 octombrie 2023, 10:49
Ministrul Alina Gorghiu a declarat că tema fugarilor este o temă de interes şi pentru Guvernul României și că societatea româncească merită o Justiţie care să meargă până la capăt.
Ministrul Alina Gorghiu a declarat că ministerul Justiţiei are ca „prioritate zero” pe agendă tema fugarilor. Ea a mai spus că această temă este de interes și pentru Guvern. Aceasta a subliniat și că peste 600 de persoane care se sustrăgeau executării pedepselor au fost aduse de autorităţi înapoi în țară.
„Ministerul Justiţiei are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor. De asemenea, un semnal bun venit din partea Guvernului este faptul ca această temă este de interes şi pentru Guvernul României, pentru că doar împreună putem să facem ca numărul fugarilor din România să se diminueze.
De la începutul anului şi până acum, sunt mai bine de 600 de fugari pe care statul român, prin autorităţile sale, a reuşit să îi aducă înapoi în România, să execute pedeapsa în penitenciarele româneşti. Societatea românească merită o Justiţie care să meargă până la capăt”, a susţinut Gorghiu, într-un mesaj transmis vineri.
Alina Gorghiu, nevoită să facă raport cu fugarii români
Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Justiţiei un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară. Premierul dorește să știe toate demersurile întreprinse de statul român în această privinţă.
„Vreau să îi cer doamnei ministru al Justiţiei un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară ca să se sustragă de la executarea pedepsei. Vreau să văd care sunt toate demersurile întreprinse de statul român în această privinţă”, a afirmat Ciolacu, potrivit Digi24.
Pe lista marilor fugari ai României se numără fostul deputat Sebastian Ghiţă, fostul deputat Cristian Rizea, care a fost predat autorităților, și Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor. Pe această listă s-au aflat și Florian Tudor, zis „Rechinul”, Alina Bica, fostă șefă DIICOT și Dragoş Săvulescu, fost acționar al clubului Dinamo. Alți fugari: Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, și fostul deputat Marko Attila.