Aliatul lui Putin, mesaj pentru Elon Musk. Rugămintea ciudată pe care i-a transmis-o Medvedev

Aliatul lui Putin, mesaj pentru Elon Musk. Rugămintea ciudată pe care i-a transmis-o Medvedev Sursă foto: Instagram

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev i-a urat vineri noului proprietar Twitter, Elon Musk, mult noroc pentru achiziționarea companiei, adăugând o rugăminte pentru miliardar cu privire la Ucraina.

Reamintim că Elon Musk, director atât al Tesla, cât și al SpaceX, a achiziționat oficial Twitter joi, după luni de negocieri cu compania asupra acordului lor de 44 de miliarde de dolari.

În acest context, adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, îi transmite lui Elon Musk mult noroc şi rugămintea să renunțe la stația Starlink din Ucraina.

Medvedev îi cere lui Musk să renunțe la „afacerea Starlink în Ucraina”

Mai exact, Elon Musk a început să furnizeze trupelor armate și civililor ucraineni tehnologii de internet imediat după ce Rusia a invadat țara la sfârșitul lunii februarie, iar asta a încurcat mult planurile Rusiei cu privire la manipularea pe social media.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mult noroc Elon Musk în depășirea prejudecăților politice și a dictaturii ideologice pe Twitter. Și renunță la afacerea Starlink în Ucraina”, a scris Dimitri Medvedev pe Twitter.

Good luck @elonmusk in overcoming political bias and ideological dictatorship on Twitter. And quit 👋 that Starlink in Ukraine business

— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) October 28, 2022

Pe 27 februarie, Musk a declarat că a deschis accesul la sistemul Starlink din Ucraina. În martie, presa americană a raportat că forțele ucrainene folosesc sistemul Starlink pentru a efectua lovituri asupra forțelor ruse, pe fondul absenței unor canale alternative de comunicare.

Pe 14 octombrie, Musk a spus că SpaceX nu poate finanța Starlink în Ucraina la nesfârșit, dar ulterior, compania și-a retras cererea către Pentagon de sprijin financiar pentru acest sistem de comunicații prin satelit.

Achiziția Twitter de către Elon Musk a stârnit atât îngrijorare

Pentru unii este o îngrijorare, dar în rândul utilizatorilor este o mare sărbătoare, mulți așteptându-se la schimbări radicale în modul în care platforma reglementează comentariile.

Miliardarul american Mark Cuban, cunoscut pentru rolul său în reality show-ul „Shark Tank”, a spus că „așteaptă cu nerăbdare” ca Musk să fie căpitanul Twitter.

Pe de altă parte, criticul Jeff Jarvis a avertizat că demiterea imediată a conducerii de la Twitter prevesteste o nouă abordare. „Nu face curățenie în casă”. El epurează compania de oamenii responsabili cu experiență”, a scris Jarvis.

Acesta face referire la faptul că Elon Musk l-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal şi pe alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, scrie Washington Post.

Actrița indiană Kangana Ranaut, care a fost interzisă de pe Twitter în mai 2021 pentru încălcarea politicilor împotriva comportamentului de ură și abuz, i-a îndemnat pe susținători să facă lobby pentru reprimirea sa pe Twitter odată cu venirea lui Musk la conducere.

Reacția lui Trump: Sunt foarte fericit că Twitter este acum pe mâini bune

Fostul președinte Donald Trump, care a fost, de asemenea, interzis de pe Twitter, a declarat că preluarea platformei de către Musk a fost un lucru bun.

„Sunt foarte fericit că Twitter este acum pe mâini bune și nu va mai fi condus de nebuni și maniaci din stânga radicală care ne urăsc cu adevărat țara. Twitter trebuie acum să muncească din greu pentru a scăpa de toți trolii și conturile false care m-au atacat atât de grav. Va fi mult mai mic, dar va fi mai bine”, a scris fostul președinte.

Trump, care a contribuit la transformarea Twitter într-o forță înainte și în timpul președinției sale, postând uneori de zeci de ori pe zi, nu a spus că este pregătit să revină pe platformă, scrie barrons.com.