Cea mai bună dovadă în acest sens este alegerea la mustață a Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene. Candidata propusă de Consiliul Europei avea nevoie de 375 de voturi pentru a fi aleasă. A obținut 383, cu numai opt mai multe decât avea nevoie. Totul e bine, când se sfârșește cu bine, ați putea spune, dar nu e întotdeauna așa. Dacă facem un simplu calcul aritmetic, coaliția dintre Partidul Popular European-Paridul Socialiștilor Europeni și grupul Renew Europe (adică forțele care au făcut târgul pentru împărțirea funcțiilor de conducere) au împreună 443 de voturi, cu alte cuvinte, cel puțin 60 de europarlamentari au trădat cauza. Dar numărul este mult mai mare.

În ciuda faptului că n-au făcut parte din înțelegere (ba mai mult candidații lor au fost respinși de la șefia comisiilor parlamentare de voturile pro-europenilor), conservatorii polonezi din Partidul Lege și Ordine au votat-o pe Ursula van der Leyen. De asemenea, pentru candidata Consiliului s-au pronunțat și italienii din Mișcarea 5 Stele, alți politicieni care sunt priviți ca niște oi negre în Parlamentul European. Concluzia? Mișcarea pro-europeană e mai devizată ca niciodată și e greu de găsit o majoritate parlamentară.

Din fericire pentru birocrații de la Bruxelles, nici nu mai e prea mare nevoie de așa ceva. Deocamdată, rolul Parlamentului European e mai mult decorativ și tandemul franco-german care conduce Uniunea Europeană își va putea face încă cinci ani jocurile cu ajutorul Comisiei Europene a Ursulei von der Leyen. Singurele probleme de blocaj ar putea să apară în Consiliul European, unde alianța ad-hoc dintre Italia și țările grupului de la Visegrad a demonstrat că are un cuvânt greu de spus.

Revenind, însă, la trădarea din Parlamentul European, pentru tandemul franco-german este vital acum să descopere cine sunt trădătorii. Nu de alta, dar asta le-ar da posibilitatea să sondeze cum vor evolua anumite forțe politice în alegerile naționale care urmează să aibă loc în următorii cinci ani. Din câte se pare. Singurii care au votat în bloc pentru Ursula von der Leyen sunt reprezentanții Renew Europe. Aliații lui Macron par foarte mulțumiți de târgul la care s-a ajuns, mai ales că federalista Ursula pare mai degrabă apropiată de viziunea politică a președintelui francez decât de valorile dreptei.

Cât îi privește pe socialiști, se pare că de aici provin cei mai mulți trădători. Votul lor nu a fost, însă, determinat numai de poziții ideologice, ci și de nemulțumirea că nu au reușit să îl impună pe Frans Timmermans la șefia Comisiei, așa cum era târgul inițial făcut de Merkel și Macron la Osaka. În aceste condiții, din câte se pare, socialiștii din Franța, Austria, Belgia și Grecia au abdicat de la disciplina de partid și au votat împotrivă.

Mult mai grav este, însă, trădarea din rândul Partidului Popularilor Europeni. Acești conservatori, aduși de liderii lor în așa-numita tabără pro-europeană, sunt din ce în ce mai nemulțumiți de calea aleasă de establishmentul european în ceea ce privește imigrația și trecerea atributelor naționale de la statele naționale spre Uniunea Europeană. Din această zonă ar putea veni mâine alianța dintre populari și suveraniști. E varinta pe care lucrează de ani de zile FIDESZ-ul lui Viktor Orban. De la un timp, însă, premierul maghiar nu
mai e singur. Și alți reprezentanți de marcă ai popularilor europeni îi dau dreptate.

Printre ei se află și fostul premier italian Silvio Berlusconi. După ce a felicitat-o pe von der Leyen pentru victorie, Berlusconi a declarat răspicat- „În ceea ce privește Italia, voi fi prezent în cadrul dezbaterilor din PPE pentru a reprezenta interesele țării, apoi voi încerca să reprezint interesele Europei, împingând PPE către o nouă alianță, nu cu social democrații, ci cu liberalii, conservatorii, verzii, chiar și unii suveraniști care știu să gândească lucrurile: Orban sau Salvini în Italia. Apărarea Italiei va fi garantată de prezența noastră în PPE „. Evident, Berlusconi îi evocă pe liberali și pe verzi doar de umplutură.

Miza sa este legată exclusiv de Italia, unde Berlusconi încearcă să se întoarcă la putere ca aliat al lui Matteo Salvini. Iar această tentație o simt mulți dintre reprezentanții partidelor populare din Europa, care acceptă din ce în ce mai greu ideea că n-au voie să încheie alianțe cu populiștii, naționaliștii și suveraniștii. Ca să nu mai vorbim de interesele naționale care îi fac pe acești populari să respingă hegemonia franco-germană.

Te-ar putea interesa și: