Alexandru Sassu revine în TVR. Ce post va prelua fostul președinte al televiziunii
- Sorina Baldea
- 12 iunie 2018, 10:08
Alexandru Sassu, fostul președinte TVR în perioada 2007 - 2010, revine în instituția pe care a condus-o, pe funcția de consilier al Doinei Gradea, potrivit informațiilor Paginademedia.ro.
Potrivit Paginademedia.ro, acesta va fi responsabil cu restructurarea angajaților.
Publicitate
Alexandru Sassu a fost numit la conducerea TVR în iunie 2007. În martie 2010, Sassu a fost demis de Parlament, după mai multe conflicte de-a lungul timpului cu angajaţii TVR.
La câteva luni de la numire, a intrat în conflict cu directorul de știri Rodica Culcer, după ce Jurnalul TVR a difuzat imagini cu interceptări din dosarul Cataboșul, cu Decebal Traian Remeș (ministru al agriculturii) și cu Ioan Avram Mureșan (fost ministru al agriculturii). În 2008, Rodicăi Culcer i s-au limitat atribuțiile editoriale.
Alexandru Sassu a acuzat și el ingerințe politice din partea lui Emil Boc în politica editorială a postului. El a spus că Televiziunea Publică nu va fi una depolitizată, atât timp cât premierul Emil Boc îi cere o emisiune săptămânală, la TVR.
Președintele Traian Băsescu a refuzat, la vremea respectivă, să vină la vină la emisiuni la TVR "cât timp Sassu este președinte".
Tot în mandatul lui Alexandru Sassu, TVR a făcut una dintre cele mai scumpe achiziții la capitolul drepturi TV din sport. TVR a achiziționat meciurile de Champions League, pentru care s-a angajat să plătească 35 de milioane de euro, plus TVA, pentru sezoanele 2009 - 2012.
La câteva luni după plecarea din TVR, în iunie 2010, Sassu a fost pus la conducerea Adevărul TV, zona de video a grupului Adevărul, finanțat atunci de Dinu Patriciu. Adevărul TV primise și o licență de la CNA, retrasă după doi ani întrucât televiziunea nu a mai fost lansată.