Alexandru Munteanu, acuzat de afaceri offshore și legături în Caraibe. Reacția politicanului din Republica Moldova

Alexandru Munteanu, acuzat de afaceri offshore și legături în Caraibe. Reacția politicanului din Republica MoldovaAlexandru Munteanu. Sursă foto: Captură video

Candidatul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, este menționat într-o investigație RISE Moldova care arată că acesta și-a administrat o parte din afaceri printr-un avocat cipriot aflat sub sancțiuni internaționale după invazia Rusiei în Ucraina. „Sunt gata să răspund pentru fiecare investiție adusă, companie deschisă și decizie luată”, a scris Munteanu.

Documentele confidențiale analizate de jurnaliștii RISE, provenite de la furnizori de companii offshore, indică faptul că Munteanu figurează în cinci firme înregistrate în Insulele Virgine Britanice (BVI), un cunoscut paradis fiscal. Toate aceste companii ar fi fost gestionate de același avocat cipriot, care a oferit servicii financiare și oligarhului rus Alisher Usmanov, apropiat al Kremlinului, pentru a-și proteja averea de sancțiunile occidentale.

Avocatul oligarhilor ruși

Avocatul Christodoulos Vassiliades, în vârstă de 68 de ani, conduce compania Christodoulos G. Vassiliades & Co. LLC, specializată în drept corporativ și optimizare fiscală, cu birouri în Rusia, Belize, Seychelles și BVI.

În 2023, Vassiliades a fost inclus pe lista de sancțiuni a Marii Britanii și a Statelor Unite, la un an după începutul războiului din Ucraina. El este acuzat că l-a ajutat pe Alisher Usmanov, un oligarh rus sancționat pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin, să-și gestioneze activele printr-o rețea de companii offshore, inclusiv proprietăți de lux din Marea Britanie.

De asemenea, Vassiliades a fost directorul Sberbank Investments Limited din Cipru, o filială a băncii de stat ruse Sberbank, care se află și ea sub sancțiuni internaționale din 2022. Avocatul a negat orice implicare ilegală, afirmând că:

„Ne-am conformat și continuăm să respectăm toate sancțiunile, precum și prevederile și obligațiile pe care acestea le impun.”

Înainte de impunerea sancțiunilor, firma sa de avocatură a administrat mai multe companii conectate la Alexandru Munteanu, candidatul PAS la funcția de premier.

Cele cinci companii din BVI

Numele lui Alexandru Munteanu apare și în Pandora Papers, cea mai amplă scurgere de date din istorie despre paradisurile fiscale, care expune tranzacțiile și structurile secrete ale peste 330 de politicieni și oficiali din 90 de țări, inclusiv 35 de foști sau actuali lideri de stat. Deși înființarea unei companii offshore nu este ilegală, lipsa de transparență a acestor jurisdicții poate facilita fluxuri de bani ilicite, spălare de bani sau evaziune fiscală, avertizează experții citați de RISE.

Potrivit investigației, Munteanu apare asociat cu cinci companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice:

  • Dragon Global Advisors Ltd, creată în 2008;
  • 4i Capital Partners Limited, înființată în 2016;
  • Belconen Enterprises Limited, deschisă în 2011;
  • Brighton Corporate Limited, fondată în 2012;
  • Reyfield Finance Limited, creată în 2011 și lichidată în 2018.
Republica Moldova, suvernaitate

Sursa foto: Radio Moldova

Ce se știe despre firmele lui Alexandru Munteanu

Prima companie, Dragon Global Advisors Ltd, este menționată și pe site-ul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul proiectului Europe Virgin Fund, lansat în 2010 pentru investiții în companii private din Ucraina, Republica Moldova și Belarus. Fondul era sponsorizat de grupul Dragon Capital, iar BERD intenționa să contribuie cu până la 30 de milioane de dolari, adică un sfert din totalul fondurilor. „Fondul va fi administrat de Dragon Global Advisors Ltd, o companie de administrare a investițiilor deținută în proporție de 100% de Dragon Capital”, se arată pe site-ul BERD.

Conform registrelor din 2015, Dragon Global Advisors Ltd era controlată de Alexandru Munteanu și de omul de afaceri ceh Kamil Goca, care dețineau împreună 60% din acțiuni, după ce preluaseră pachetul majoritar de la compania cipriotă Dragon Capital Holding Ltd, administrată de firma de avocatură a lui Vassiliades.

Deși compania a fost inițial deținută integral de entitatea cipriotă, numele lui Munteanu și al partenerului său ceh apar încă din 2008 în documentele firmei. Celelalte patru companii, deschise între 2011 și 2016, au fost de asemenea administrate prin intermediul casei de avocatură cipriote.

Într-o declarație publică, Munteanu a explicat că toate structurile juridice pe care le-a folosit erau legale:

„Simpla prezență a unei companii în documentele Panama/Pandora Papers indică doar că această companie a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special – o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale. Companiile pe care le dețin sau le-am administrat vreodată au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile.”

Tranzacții și acuzații de atacuri raider

Alexandru Munteanu, numit uneori „Alex” în documente, a fost implicat și în mai multe tranzacții de amploare din Republica Moldova. În 2005, a devenit membru în Consiliul fabricii Natur Bravo SA, după achiziția companiei de către fondul american Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), pentru 7 milioane de dolari. Munteanu a reprezentat interesele fondului în procesul de reorganizare a societății, care ulterior a fost vândută unei firme din Olanda controlate de investitori ruși. În 2016, această companie a fost implicată indirect în scandalul „Bahamas”, legat de finanțarea campaniei electorale a lui Igor Dodon, prin fonduri provenite din companii offshore.

Fondul WNISEF deținea, în perioada 2001–2006, un pachet de 9,88% la Moldova-Agroindbank (MAIB), vândut ulterior unui grup de investitori sloveni. În 2011, în plin val de atacuri de tip raider în sistemul bancar, Munteanu a fost ales membru al Consiliului MAIB, reprezentând Factor Banka D.D. din Slovenia, care cumpărase aproape 5% din acțiuni. Pachetul respectiv a devenit, ulterior, ținta unor preluări forțate.

În plus, fondul WNISEF a deținut 25% din Fincombank, controlată la acel moment de familia Voronin, condusă de Oleg Voronin, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

În cursa pentru șefia Guvernului

După alegerile parlamentare din 28 septembrie, PAS a obținut majoritatea în Parlament.

Curtea Constituțională urmează să valideze mandatele, iar formațiunea condusă de Igor Grosu va înainta președintei Maia Sandu candidatura oficială pentru funcția de prim-ministru.

Liderul PAS a confirmat că Alexandru Munteanu este propunerea partidului pentru șefia Guvernului, după retragerea lui Dorin Recean din funcția de premier.

La rândul său, Munteanu a confirmat public discuțiile cu PAS: „Purtăm discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere.”

Reacția detaliată a lui Alexandru Munteanu

După publicarea investigației RISE, Alexandru Munteanu a reacționat ferm, venind cu clarificări și dezmințiri privind activitatea sa economică.

„Sunt gata să răspund pentru fiecare investiție adusă, companie deschisă și decizie luată. Dar pot face asta doar dacă mă întrebați și mă lăsați să răspund. Graba de a face acuzații, fără chibzuință și fără să ne intereseze răspunsul, dăunează societății noastre în ansamblu, nu doar reputației mele”, a scris Munteanu.

El a menționat că a renunțat la serviciile firmei cipriote imediat ce aceasta a apărut în lista sancțiunilor internaționale și că a închis toate companiile din jurisdicțiile speciale în jurul anului 2019„Am renunțat la serviciile firmei cipriote de avocatură imediat – adică efectiv peste noapte – când am aflat legătura cu oligarhii ruși și includerea în sancțiuni. Nu m-am întâlnit niciodată cu acest om, nu am fost la birourile lor și nu i-am primit la mine în birou. Colaborarea era o moștenire contractuală a Dragon Capital, firmă cu care lucrau numeroase companii europene reputate.”

Respinge toate acuzațiile

De asemenea, a respins acuzațiile privind legătura cu compania Natur Bravo în perioada scandalurilor din 2016:

„În 2005 am reprezentat fondul american WNISEF și am reorganizat întreprinderea. În 2007 am plecat din Horizon Capital/WNISEF și am trecut la Dragon Capital. Nici nu cunosc și nu am cum să port vreo responsabilitate pentru ce s-a întâmplat acolo în 2016.”

În privința Fincombank, Munteanu afirmă că nu a fost membru al Consiliului în perioada tranzacțiilor din 2007, ci doar a revenit în 2010 ca membru independent, pentru a contribui la protejarea acțiunilor străine împotriva atacurilor raider.

În încheiere, el subliniază că a acționat mereu transparent:

„Întotdeauna m-am ghidat de principii, și nu de profituri ușoare sau ilicite. Sunt gata să ofer toate explicațiile necesare, dar doar într-un cadru profesionist și onest – bazat pe fapte, nu pe acuzații nefondate.”