Meseria armelor este una dintre cele mai vechi. De-a lungul mileniilor, din experiența sutelor de conflicte s-au acumulat tradiții și cutume care sunt studiate, azi, în Academiile Militare – cel puțin, în statele membre NATO. Și nu degeaba sunt studiate. Iată spre exemplu bătălia de la Gaugamela, din Kurdistanul de azi, de acum 23 de secole. Alexandru Macedon înfruntă în câmp deschis armata regelui Darius al III-lea. Numai 50 de mii de greci în fața a de două-trei ori mai mulți perși, și asta în condițiile în care Darius alesese și locul, și momentul confruntării.

Alexandru a aplicat însă o strategie inedită. După ce ambele fronturi au fost angajate în încleștare, regele macedonean a lăsat, în mod voit, o breșă între unitățile sale. Iar prin breșă se zărea tabăra grecilor, plină de trofee neprețuite! Perșii n-au rezistat ispitei, s-au repezit prin breșă spre pradă, lăsând descoperit centrul dispozitivului lor.

Profitând de situație, Alexandru a atacat din flanc centrul frontului persan, unde se aflau Darius și garda sa. Povestește cronicarul Arrian din Nicomedia: „manevra l-a îngrozit pe Darius, care era de mai demult copleșit de teamă, astfel încât a fost primul care a dat dosul și a fugit de pe câmpul de luptă”. Oastea persană s-a risipit, iar Darius a murit de mâna unuia dintre generalii săi, Bessus, satrap al provinciei Bactria.

Când Comandantul Suprem fuge de pe câmpul de luptă, abandonându-și armata, se pune în situația de dezertare. Indiferent de rang, fie el plutonier, colonel sau mareșal, cine dezertează, pierde instantaneu dreptul de a mai comanda și devine pasibil de statarium. Cuvântul vine din latină și înseamnă execuția pe loc – fiindcă pe vremea lui Bessus, sub domnia lui Traian sau în vremurile noastre, pedeapsa e aceeași. Doar arma diferă: odinioară sabia, azi glonțul.

Stalin știa acest obicei, de aceea a refuzat să părăsească Moscova în noiembrie 1941, deși Wehrmacht-ul ajunsese la Borodino. Hitler știa asta, de aceea a refuzat să părăsească Berlinul, deși sovieticii ajunseseră la Tiergarten. Lui Ceaușescu sovieticii nu i-au spus despre această milenară tradiție, în cele câteva luni de studii militare pe care le-a făcut la Moscova, înainte să fie ridicat la rangul de general, la apelul bocancilor. Iar atunci când Comandantul Suprem s-a retras de la punctul de comandă, întreaga Armată Română l-a considerat dezertor și l-a tratat ca atare. Aspect care, până acum, pare a fi scăpat cu totul celor care au comentat acel moment istoric.

Fie-mi iertată alăturarea, președintele ucrainean Zelenski știe de această tradiție, de aceea a și refuzat să accepte oferta Occidentului, de a fi evacuat peste hotare. Va continua lupta la Kiev și, în eventualitatea din ce în ce mai improbabilă că ar fi nevoit să abandoneze Capitala, își va evacua mai întâi armata, va anunța transferarea punctului de comandă în altă locație și apoi va declara Kievul oraș deschis. Fiindcă, de milenii, aceasta este cutuma militară.

Dar să privim și cealaltă față a monedei. În situația dată, dacă nu fugea, Darius ar fi fost omorât pe câmpul de luptă. Deîndată ce armata persană a căzut în capcană, rupând liniile și repezindu-se spre pradă, Darius mai putea alege numai între o moarte onorabilă, pe câmpul de bătălie, ori un sfârșit dezonorant, peste o zi – două. Fiindcă manevra lui Alexandru era o decapitare: atac asupra comandamentului inamic, cu maximum de victime.

Adică exact ce au făcut georgienii la 9 august 2008 când, lângă Țhinvali, au atacat Cartierul General al Armatei 58 condusă de generalul locotenent Anatoli Kruliov, blocând pentru ceva vreme atacul rusesc. Și exact ce au făcut ucrainenii în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 2022, lovind Cartierul General al Armatei 2 ruse, din raionul Izium, chiar la sosirea șefului Statului Major General al Federației Ruse, generalul de armată Gherasimov, venit personal să conducă atacul asupra Slavianskului. Care atac s-a amânat.

Să pierzi un stat-major de Armată e o lovitură grea, dar să pierzi Comandantul Suprem e o lovitură mortală. De aceea, Hitler a ordonat să se construiască, sub Cancelaria Reich-ului din Berlin, un buncăr de comandament conform cu specificația Regelbau E: zece metri adâncime, acoperiș de beton armat gros de 5 metri, calculat să reziste la bombele britanice Tallboy de 5.4t. Dar Stalin i-o luase înainte: încă din anii 1930 poruncise să se construiască, sub stadionul Ismailovo din Moscova, ”Punctul de comandă protejat nr. 1”, cu acoperiș de beton armat de 8,6m grosime.

În epoca atomică, cerințele sovietice au evoluat rapid, mai ales că în perioada 1945 – 1965 Statele Unite au deținut o superioritate evidentă în domeniul nuclear. Astfel, reconstrucția orașelor din partea apuseană a Uniunii Sovietice a prilejuit un amplu program de fortificații, având la bază know-how capturat din Germania: așa-numitele planuri Regelbau B.st.B. 1933.

Kiev era sediul celui mai mare district militar al URSS, prin urmare acolo s-au construit, într-o primă etapă, două adăposturi Regelbau A (plafon de 3.5m, adâncime 10m) pentru sediul Frontului Ucrainean și pentru conducerea Partidului Comunist Ucrainean. Acestea rezistă la o armă atomică tactică tip Hiroșima detonată la verticală, sau la lovitura directă a unei bombe de aviație de 2.5 tone -  deci nu se pune problema să fie distruse de rachete Iskander/Kalibr (0.7t) sau de cea mai mare bombă ghidată de aviație din dotarea armatei ruse, FAB-1500 (1.14t).

Mai mult, în anii 1960 au fost construite, tot în Kiev, două adăposturi certificate să reziste la arma termonucleară (1Mt la verticală). Tot pentru sediul Frontului și pentru conducerea Partidului. Amenajarea lor a fost mascată de construirea rețelei de metrou, care servește și drept cale de legătură și telecomunicații între multele ”obiective” subterane din oraș. Fiindcă nu degeaba Kievul are cea mai adâncă stație de metrou din lume, Arsenalna: 105 metri sub pământ.

Specificațiile acestor obiective de la Kiev se încadrează în clasa A de standardizare a fostului Pact de la Varșovia (OTV). Deci cele două buncăre noi ale președintelui Zelenski sunt similare cu adăpostul de sub Casa Poporului, construit de gl. Ioan Geoană, tatăl actualului secretar general adjunct al NATO, după planurile Adăpostului Central de la Prenden-Berlin (Obiectivul 17/5001, criptonim ”Perla”), destinat Comandantului Suprem al armatei Republicii Democrate Germane.

Buncărele OTV-A sunt structuri subterane din beton cu armătură specială, cu 3 niveluri. Suprafața la sol este de 48,9 x 66,3m, dar suprafața utilă a fiecărui nivel e de numai 2.000 mp., datorită grosimii pereților (1.65m). Construcția are 31 metri înălțime, inclusiv plafonul (4.2m+0,7m liner) și placa de bază (2,4m). Au fost folosite 85.000 tone de beton M-700 cf. GOST 10178/1985, cu armătură specială (peste 350 kg/mc, oțel).  Întreaga structură este acoperită cu plăci de oțel de 8mm, pentru a neutraliza impulsul electromagnetic nuclear. Ușile duble de acces au 7 tone, sunt acționate hidraulic și se închid automat în mai puțin de o secundă, atunci când senzorii speciali, ”PAZ”, sesizează radiația unei explozii nucleare. Un submarin din beton albastru!

În plus, buncărul este acoperit cu un strat de nisip de 6m, pentru a amortiza șocul exploziei termonucleare. Deasupra este placa de eclatare, 64x81m, din beton special (5.000 psi rezistență la compresie) cu o grosime de 2.50m - 3.10m. O placă de eclatare identică a fost testată pe poligonul Semipalatinsk din URSS și a rezistat la două bombe termonucleare de 0,9 Mt, detonate succesiv la 1.100, apoi 2.000 m altitudine (30 august și 17 noiembrie 1956). Iar peste placa de eclatare, sunt încă 15 m straturi succesive de stâncă și nisip compactat, până la cota zero.

Asta înseamnă că, pur și simplu, Rusia nu are arme de calibru suficient pentru a-l scoate pe președintele ucrainean din bârlog. Nici măcar în arsenalul său nuclear! Rachetele Iskander au 10 ... 100kt, rachetele de croazieră KH-55 și Kinzhal  de pe bombardiere au până în 500 kt, rachetele strategice instalate pe submarine au până în 150 kt. Chiar și  faimoasele rachete Topol-M din silozuri au 0.8 Mt. Iar acestea nu pot fi reprogramate să lovească teritoriul european ex-sovietic. Oricum ar trebui trei-patru lovituri succesive, iar din Kiev n-ar mai rămâne mare lucru. În orice caz, nu ar rămâne nicio clădire suficient de întreagă ca să pui steagul victoriei pe ea...

De fapt, cu actualul arsenal rusesc  de arme nucleare, dl. Zelenski nici nu ar simți mare lucru. Cele trei niveluri ale buncărului au plafoane și planșee flotante, suspendate de cabluri de oțel prin amortizoare masive, cu azot, care permit mișcări laterale și verticale de 0.4m. Astfel, accelerațiile de 15g pe care le imprimă unda de șoc a armei termonucleare sunt reduse la numai 1 g. Instalația subterană are rezerve de oxigen (6 x 1.125m³) și poate funcționa 24 de ore fără aport de aer dinafară sau 14 zile cu aport de aer filtrat, sistemul de aerisire fiind dotat cu amortizoare se șoc. Patru generatoare Diesel de 400 KW și un puț cu adâncimea de 80m asigură tot confortul.

De aceea, năvălitorii ruși nici nu se prea obosesc să bombardeze centrul Kievului. N-au nicio șansă să-l sperie pe președintele Zelenski, să-l scoată din submarinul său de beton și să-l determine să fugă în munți, precum Ceaușescu. De fapt, în Ucraina nici nu prea sunt munți...