Alexandru Cumpănașu: Aroganța, autosuficiența și proasta comunicare ale PSD au fost sancționate

Alexandru Cumpănașu: Aroganța, autosuficiența și proasta comunicare ale PSD au fost sancționate

O retrospectivă a anului 2019. Care au fost cele mai importante evenimente politice, economice, media. Cum au caracteriza anul 2019. Cel mai bun politician, cel mai slab. Evenimentele care i-au impresionat pe cei invitați de evz.ro să comenteze principalele evenimente din 2019.

Alexandru Cumpănașu: Dacă încerc să mă obiectivez și să mă uit la anul 2019 cu un ochi critic observ o Românie efervescentă dar în același timp apatică, lipsită de discernământ și cu un apetit pentru populism și manipulare rămas la fel de pregnant.

Deși mulți ar putea caracteriza alegerile prezidențiale drept evenimentul politic al anului 2019 (aș fi și subiectiv să îl interpretez), consider că acesta a fost reprezentat de alegerile europarlamentare. De ce? Pentru că au răsturnat cu totul și brusc paradigma de putere în care ne aflăm. Aroganța, autosuficiența și proasta comunicare ale PSD au fost sancționate și pentru prima dată în istoria alegerilor de după 1989 nu a existat o numărătoare paralelă a voturilor!

Rezultatul acestor alegeri au creat subiectul principal al campaniei prezidențiale: pro și contra PSD. De departe o tema departe de agenda cetățeanului dar creată prin aroganța, clanizarea și promovarea imaginii incompetente și obediente în interiorul PSD.

Din punct de vedere economic, 2019 este anul distrugerii ce va urma. În mod paradoxal evenimentele politice au generat și principalele evenimente economice. Împrumutarea excesivă pentru satisfacerea unor obiective electorale de moment și omerta în prezentarea realității economice la nivelul tuturor partidelor au creat cel mai important eveniment economic: uriașa criză economică ce va urma în 2020.

Împreună cu colegii din CNMR am atras atenția încă din iunie asupra iminentei crize dar populismul electoral a prevalat. 2020 va fi anul Apocalipsei economice pentru România. Principalii loviți: IMM-urile și clasa mijlocie cu efect în lanț.

Media a avut și ea o dinamică aparte. Am observat câteva evenimente media importante: creșterea semnificativă a media online în România. Translatarea forței și impactului video clasic pe zona de social media. Ziarele online, paginile web, Facebook, Instagram, platformele de știri au crescut semnificativ în construirea unei opinii complete a cetățeanului despre orice subiect.

Influența TV rămâne principala dar accesul facil la o diversitate atât de mare că social media va inversa curând piramida accesului la informație. Majoritatea liderilor din toate zonele societății folosind că principal mijloc de comunicare în 2019 social media.

Ne puteți urmări și pe Google News