Alex Cîrțu are o povestea de viață care poate inspira și cel mai calculat și rece om. La 14 ani s-a angajat la un atelier de tâmplărie vopsitorie. Afacerile familiei intraseră în faliment și părinții tocmai divorțaseră. Așa că Alex s-a angajat pentru a-și ajuta mama.

Mai târziu e devenit institutor la o școală privată în limba engleză. O colegă de la școală l-a înscris la Masterchef și de acolo a început drumul lui către ceea ce este astăzi: unul dintre cei mai buni chefi din România și consultant în HoReCa. Și ca tabloul să fie complet, sau aproape complet, mai trebuie spus că Alex este absolvent de două facultăți, are două masteruri și acum îl urmează pe al treilea.

Sfârșitul copilăriei

În episodul de astăzi al podcastului ”Picătura de business” l-am avut invitat pe consultantul culinar Alex Cîrțu. Este unul dintre cei mai buni și cunoscuți chefi din România, dar până la acest nivel a parcurs un drum de aproape un sfert de secol absolut fascinant. Practic, Alex Cîrțu ar putea fi inspirație pentru orice om aflat într-o situație dificilă.

Astfel, pe când alții băteau mingea, Alex a fost nevoit să se maturizeze brusc și ireversibil, sub norii negri ce îi amenințau familia cu o sărăcie cruntă.

”Am avut o copilărie foarte bună, zic eu. Părinții aveau o situație financiară bună. Eram singur la părinți. Însă, cum e în viață, se mai întâmplă și coborâșuri. Afacerile părinților mei au falimentat, ei au și divorțat între timp. A fost atunci o perioadă dificilă. Consider că este mai greu pentru un copil care a avut de toate și să nu mai aibă nimic față de un copil care a nu a avut și muncește de mic să aibă ceva”, își amintește apreciatul chef despre clipele mai puțin bune ale vieții sale.

”Mamei îi era foarte greu cu locul de muncă, mergea la multe interviuri de angajare, iar când și-a găsit ceva, nu era plătită foarte bine. După divorțul părinților a urmat o perioadă foarte grea, am fost nevoiți să vindem apartamentul în care se investiseră mulți bani. Nu reușisem să obținem nici jumătate pe cât investisem în el. Ne-au ajuns banii mai apoi să ne luăm doar un apartament cu două camere, un apartament gol pentru care a trebuit să strângem bani de mobilă. Am dormit un timp pe o ușă cu două pături întinse pe ea. A fost un șoc. Mama plângea în fiecare seară, dar era optimistă”, ne descrie Alex Cîrțu un tablou din romanul vieții sale.

La 14 ani, viața poate fi o pradă

Consultantul în Horeca de azi își mai amintește și despre valoarea celor șapte ani de acasă: ”Consider că am avut o educație foarte bună din partea alor mei. Când ai mei o duceau bine cu banii, mama îmi spunea mereu să nu mă laud, să nu arăt asta. Îmi spunea că nu este frumos”.

Situația familială a lui Alex se înrăutățise brusc și conjunctura nu era deloc favorabilă. Datoriile la bloc se înmulțiseră și se pune a chiar problema ca acestea să fie recuperate din vânzarea apartamentului familiei. Prea multe necazuri pentru un suflet de numai 14 ani.

”A trebuit atunci să mă angajez, dar undeva aproape de casă. Mi-am găsit, la 14 ani, un job part-time la un atelier de tâmplărie-vopsitorie, chiar dacă nu aveam niciun fel de experiență. Am stricat foarte mult lucruri atunci. Lucram part-time atunci, mergeam după școală. Primeam atunci, pe munca mea, cam cât dădeam pe întreținere la trei luni. Când m-am angajat aveam mari restanțe la întreținere. Asociația de Proprietari chiar voia să ne dea în judecată și să ne ia apartamentul”, rememorează Cîrțu acele clipe de groază.

La un moment dat și cei de la Asistență Socială au venit la ei acasă.  Mama lui Alex le-a arătat, le-a explicat cum am pierdut tot. ”Am primit ajutor social atunci cu care am plătit restanțele la întreținere. A fost atunci o mare gură de aer”, spune masterchef Cîrțu.

Voința de a face carte

Alex Cîrțu a luat o pauză de la muncă atunci când a simțit că simt controlul asupra studiului. ”Am fost un elev descurcăreț, aș putea zice. Nu am fost un elev de 10, am fost un elev de 8, să zicem. Știam că am o responsabilitate. Am primit o dată chiar premiul trei pe clasă, asta chiar dacă aveam foarte mult absențe. Dar când mergeam, ridicam mâna, voiam să fiu ascultat, să ies la tablă, să primesc o notă. După, nu mai eram văzut vreo două-trei săptămâni, trebuia să merg la ore suplimentare la muncă să câștig bani”, a mai mărturisit Alex în podcastul nostru.

Puțină băiețeală. Inutilitatea aroganței

Cu toate acestea, uneori Alex avea și clipele lui de copilărie. Rare, drămuite, dar au mai existat, Dar, chiar și în acestea, au fost lecții de învățat. Inutilitatea aroganței ar putea fi o astfel de lecție…

”Tot în liceu jucam FIFA. FIFA pe bani. Întotdeauna mi-a plăcut fotbalul. Și la FIFA eram foarte foarte bun. Mai mergeam cu colegii la acele săli de calculatoare cum erau pe atunci. Și, într-o zi, la sală era un grup de băieți care se jucau FIFA.  Am zis că vreau și eu să mă joc cu unul dintre ei, cu cel care câștigă. Am jucat și l-am bătut pe băiatul respectiv, el s-a enervat și a spus că vrea să mai continuă, dar pe bani”, descrie Alex momentul confruntării adolescentine. Dar riscuri erau și aici, și viața nu e ca în filmele cu ”pistruiatul”.

”L-am bătut din nou,i-am luat banii și s-a dus vorba că joc foarte bine FIFA. Am mai făcut asta ulterior, până când era să iau bătaie în joc la un moment dat și atunci mi-am dat seama că trebuie să mă opresc din asta”, spune consultantul Horeca. Și bine a făcut, nu își permitea alte necazuri…

Limbi străine, talent nativ

Fără doar și poate, românul are ureche muzicală. Și, culmea, acest lucru îl ajută să învețe foarte ușor limbi străine, lucru confirmat și de cheful nostru. ”Mie întotdeauna mi-au plăcut limbile străine. În școala generală am dat un examen pentru a intra într-o clasă cu predare în limba engleză, unde am și intrat. Am avut mereu o înclinație mai mare către parte umană. Am intrat în această clasă al zecelea. Nivelul era foarte ridicat, marea parte a lecțiilor se predau în limba engleză. Când am ajuns la facultate, ceva mai târziu, la Facultatea de Limbi Străine, am avut, însă un șoc”, subliniază Alex. Sigur că a avut un șoc: gramatica oricărei limbi străie seamă mult cu… matematica.

”În clasa a XII-a m-am transferat într-un liceu aproape de casă, aveam nevoie ca locul de muncă, casa și liceul să fie în apropiere, să nu pierd timp pe drum. Acolo aveau liber doar la o clasă de mate-fizică intensiv franceză. Am avut noroc că diriginta mea, profesoară de franceză, era și vecină cu mine, știa situația mea și nu m-a presat foarte tare, a avut răbdare”, adaugă Alex Cîrțu.

După ce s-a lăsat de Facultatea de Construcții, eroul nostru a ajuns la o facultate privată cu specializare de Limbi Străine. Masterul l-a făcut la Universitate, iar nivelul era unul incredibil de ridicat. ”Eu credeam că știu engleză, dar nu a fost chiar așa. Dar coordonatoarea masterului m-a ajutat foarte mult și am învățat atunci engleză pe rupte”, precizează Cîrțu.

Să faci carte nu e deloc ușor

”Însă ceea ce era foarte benefic la acest master este că am apucat să fac foarte multe intership-uri. Am apucat să abordez traducerile din foarte multe puncte de vedere. Am lucrat la subtitrări, am colaborat cu diverse edituri, am subtitrat și pentru TVR 1 câteva filme. Întotdeauna, pe de altă parte, am avut probleme la matematică. În clasa a XII-a am rămas pentru prima dată corigent la matematică pe primul semestru și mă încurca foarte mult la bacalaureat”, își aduce aminte masterchef Cîrțu.

Matematica este genul acela de materie la care, dacă ai pierdut o lecție, două trei… e foarte greu să te mai reglezi după, toate erau conectate una cu cealalta.

”M-am apucat și de meditații, pe lângă multele ore de matematică. Făceam, pe săptămână 11 ore de matematică la școală plus alte opt ore la pregătire. Îmi ieșea matematica prin toți pori. Banii de la muncă îi dădeam la pregătire. La Bacalaureat nu am apucat să citesc nimic pentru examenul la limba română, dar mă pricepeam, îmi plăcea. Am bâjbâit eu ceva acolo, dar am luat nota cinci, în timp ce la matematică, pentru că făceam asta intensiv, am luat nota nouă. Aveam pe atunci medie doar de Facultatea de Construcții unde îi interesa pentru înscriere doar nota de la matematică, nu întreaga medie la Bacalaureat”,  ne-a mai spus Aelx Cîrțu în podcastul de azi.

Pentru cei care își amintesc acei ani: da, la Construcții era un loc de fugă. Mulți mari artiști de azi au intrat în epocă la Construcții, dar foarte puțini au și terminat. Acolo se făcea carte, nu glumă.

Destin ratat:  Facultatea de Construcții

”Am ajuns, așadar, la Facultatea de Construcții. Aveam un prof care mă mai întreba că de ce nu vin la cursuri. Eu îi spuneam că mergeam la muncă, credeam că scap de astfel de întrebări odată ajuns la facultate, dar se pare că nu. Acel profesor mi-a zis apoi că e foarte greu să termini o facultate grea, precum cea de Construcții, dacă și lucrez în același timp”, spera Cîrțu. Lucrurie erau însă mult mai serioase.

Institutor-gourmet și masterchef din întâmplare

Viața l-a plimbat bine în lume pe Alex. La un moment dat, a ajuns să lucreze ca institutor la British School. Era un fel de învățător. ”Făceam, practic, toate materiile cu ei. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce făceam atunci și am ales să mă duc să studiez psiho-pedagogia. Dar, la Școală, aveam o oră pe în care puteam să fac ce voiam eu și eu eram pasionat de mâncare, de gătit. De mic mă învățase mama cum stă treaba cu alimentația, ce și cum, mergeam adesea cu ea în piață”, povestește cheful de azi cum a tatonat mai mereu zona gastronomică.

În fine, la Masterchef l-a înscris o prietenă, Alex nu avea idee. De acest demers. ”Și mă sună cineva mai apoi, eu habar nu aveam idee despre ce e vorba, căci pe atunci se filma abia primul sezon al emisiunii. M-am dus și am fost fix ultimul concurent din ultima zi. Am așteptat mult ore atunci, am venit cu preparatul gătit de acasă și-l tot reîncălzeam la microunde. Am trecut mai departe atunci și am ajuns la probele ce se țineau la Buftea. Când găteam acolo, în fața lor. M-am simțit în largul meu, mă simțeam foarte bine. Îmi aduc aminte că atunci am gătit trei pești întregi, am pus să se sature chefii”, își aduce Alex aminte despre acele momente când atelierul de tâmplărie-vopsitorie părea ca făcând parte din altă viață.

Alex, din tribul celor ce gătesc

Așa a stat Alex în cantonament până în semifinale, adică vreo cinci săptămâni. După aceea s-am întors la British School, mai avea o lună și jumătate de școală, elevii mă așteptau, l-au luat în brațe. ”Mai apoi, în timpul unui concurs de gătit, în finală, am vorbit cu Chef Florin Dumitrescu să vină să gătească cu copiii, erau vreo 400 de copii. A venit, a gătit cu ei, ne-am simțit foarte bine. Copiii îi imitau pe ei în emisiune, să jurizeze ca chefii mari”, zâmbește îngăduitor mastercheful de azi.

Alex crede și că dacă nu erau show-urile acestea culinare atât de populare în România, joburile din HoReCa nu erau la fel de căutate și de râvnite mai ales de cei tineri.

”Primul sezon de Masterchef, dar și al doilea, a fost o reală nebunie. Am fost atunci noi, oamenii simpli, amatorii, am fost trecuți prin foarte multe. Eram imaginea acelor români ce au reușit să facă ceva. Era o pătură de vedete la care ne alăturasem și noi. Intrasem și noi în această lume și foarte mulți români se identificau cu noi”, ne mai dezvăluie Cîrțu.

O mică nebunie

După finalizarea acelui an școlar, el decis că va pleca de la British School și că va merge mai departe în bucătărie. ”Am avut un eveniment la Iași cu Chef Mihai Câmpeanu și după m-a sunat managera de acolo și mi-a cerut să mă alătur echipei. Voiai să schimbe meniul. Am ajuns acolo, am ajuns să lucrez pe bune cu primul chef în această viață, cu Mihai Câmpeanu cu care mai gătesc și astăzi când am ocazia”, subliniază eroul nostru de podcast.

”Atunci, într-o singură zi de bucătărie profesională am învățat cât învățasem singur în cinci șase ani. Era o muncă continuă, pe lângă că aveam felurile de mâncare din meniul vechi, introduceam și ceea ce pregătisem în meniul nou. Nu aveau timp de noi, juniorii, noi ne mai uitam pe net să vedem cum se fac anumite preparate. Am ajuns la concluzia atunci că eu asta vreau să fac!”, s-a decis Alex.

Restart în bucătărie

Și lumea i-a zis că e sunt nebun. Și mama lui la fel.

”Pe atunci, am ajuns din nou să mă sprijin pe mama și pe venitul ei, căci nu prea făceam bani. Eram chemați la evenimente, dar nu prea se discuta de plată, mai mult de bartere, de faptul că venim să-i ajutăm și să postăm că am gătit la un anumit hotel, că am gătit unei anumite vedete”, era frumos, dar nu era de ajus.

”Asta a durat cam un an de zile în care m-am descurcat foarte greu. După, am găsit un investitor și aveam două propuneri. Fie ne băgam într-un business deja existent și să ajutăm acolo sau să facem, asta în parteneriat cu o firmă ce realiza electrocasnice de bucătărie, un studio de gătit, adică să predăm cursuri de gătit în regim de relaxare. Asta se întâmpla acum 12 ani, nu prea se întâlnea așa ceva. Am găsit investitorul, am găsit spațiul necesar într-un mall din Capitală, l-am amenajat, eu unul am băgat tot ce aveam în acest loc”, vorbește Alex despre noua sa încercare.

Ghinion, însă. După șase săptămâni, au avut doar un curs, un curs de sushi. Venea cineva la aceste cursuri, făcea două-trei feluri de mâncare și mai și mânca acolo, se simțea și mai și învăța ceva. Se ieșea mai ieftin așa decât dacă mergeai la un restaurant și comandai trei feluri de mâncare.

Pe barba lui

”Am zis să deschidem atunci și un restaurant. Am avut două evenimente de lansare, unul cu televiziunile, unul cu presa scrisă. Făcusem mare tam-tam, iar a doua zi au venit cei de la mall și ne-au spus că noi nu putem face restaurant acolo că nu aveam toate avizele. asta în timp ce clienții ne băteau la ușă. Am tras draperiile și am plătit două hostesse, una la fiecare intrare, să le spună celor care veneau că este plin și nu mai sunt locuri la mese, să nu ne facem de râs”, rememorează chef Alex acele momente de pomină.

”După ce s-a rezolvat situația și am deschis, într-un final, lansasem prima locație din România cu bucătăria la vedere, era un concept interesant, căci meniul era diferit în fiecare zi, asta în funcție de ce găseam fresh în piață. Aveam acolo vreo 45 de locuri și noi ne-am trezit cu 100 și ceva de oameni acolo. S-a așteptat și 2 ore pentru a mânca”, descrie masterchef Alex clipa în care credea că succesul a venit.

Nu, nu sosise încă:  a doua zi, bătea vântul în restaurant.

Citiți mâine despre ce afaceri dezvoltă Alex Cîrțu în prezent și ce sfaturi dă antreprenorilor din industria ospitalității.