Alertă pentru români. Cea mai nouă metodă de înșelăciune

Alertă pentru români. Cea mai nouă metodă de înșelăciuneSursa foto EVZ

O nouă metodă de înșelăciune i-a surprins români. Sunt implicați bani falși și ceva puțină coordonare din partea celui care vrea să profite de naivitatea românului.

Este o nouă metodă de înșelăciune cu care un tânăr în vârstă de doar 24 de ani din Satu Mare păcălea românii. Punctul cel mai important punct al operațiunii, tranzacția, se efectua doar seara, după lăsarea întunericului, și se foloseau doar bani cash.

Chiar dacă părea că îi „merge bine”, tânărul nu s-a gândit și consecințele acțiunilor sale, și unde ar putea ajunge dacă este prins.

Metoda de înșelăciune din Satu mare

Nu este o înșelăciune ca oricare alta, întrucât foloasele tânărului nu ar fi apărut decât mai târziu. Bărbatul din Satu Mare s-a gândit la această schemă ca la o „investiție pe termen lung”. Cumpăra produse puse la vânzare, dar fără să plătească, de fapt, pentru ele. Cheia succesului stătea în setarea unui timp de întâlnire doar după ce soarele apunea.

Trei persoane au fost victimele înșelăciunii.

Obiectele cumpărate le plătea pe moment, dar nu cu orice fel de bani: cu euro. Bineînțeles, nu erau orice fel de euro, ci euro falși. Mai exact, tânărul plătea bunurile în bancnote de 50 de euro false, inscripționate cu mesajul „Movie money”, adică bani din recuzită, folosiți pe platourile de filmare.

Cine l-a prins pe tânăr?

Poliția Română a fost sesizată de cei păgubiți și a organizat un flagrant. Tânărul, fără să aibă vreo suspiciune, a folosit și de data asta metoda „infailibilă”, dar a căzut direct în plasa polițiștilor.

Oamenii legi au confiscat de la el 20 de bancnote false de 50 de euro.

„La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au desfășurat o prindere în flagrant delict a unui tânăr, de 24 de ani, din municipiul Satu Mare”, a transmis Poliția Română, printr-un comunicat de presă.

Odată cu apariția Coronavirus, o altă metodă a prins rădăcini în România.

Metoda Covid vizează doar femeile în vârstă, fiind considerate de șarlatani a fi mai vulnerabile și ușor de păcălit.

„Din cercetări a rezultat faptul că în perioada 9 septembrie – 5 decembrie, s-ar fi deplasat la domiciliile a cinci femei cu vârste cuprinse între 74 şi 86 ani, din mediul rural şi urban, după ce în prealabil acestora li s-ar fi transmis prin telefon că rude apropiate (fiu, fiică, soţ) sunt grav bolnave şi au nevoie de tratament medical de urgenţă sau de aparate de ventilaţie”, a transmis IPJ Iași, despre modul în care se desfășura înșelăciunea, scrie Impact.

Ne puteți urmări și pe Google News