Alertă pe aeroportul din Amsterdam. Un român a anunțat că are o bombă în valiză

Alertă pe aeroportul din Amsterdam. Un român a anunțat că are o bombă în valiză

Un român teribislit, aflat sub influiența alccolului a  fost arestat, miercuri, pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, în Olanda, după ce a anunţat că are o bombă în valiză.

Incidentul a avut loc, luni, la poarta D din aeroportul Schiphol din Amsterdam, în Olanda. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției militare din Amsterdam, românul se pregătea să urce într-un avion spre România.

La un moment dat, acesta a declanșat panică pe aeroport, după ce a început să strige că are o bombă la el. Imediat forțele de ordine din aeroport au intrat în alertă maximă şi l-au pus sub arest, informează Antena3.

În paralel, poarta pentru îmbarcare a fost închisă până la finalizarea investigațiilor. Ulterior, agenţii au trecut la verificări detaliate cu ajutorul unui câine specializat în detectarea substanțelor explozibile după miros.

Ne puteți urmări și pe Google News

Urmare verificărilor, din fericire, nici asupra românului și nici în bagajul său nu a fost găsit explozibil. Mai mult, polițiștii au constatat că românul teribilist se afla sub influența alcoolului.