Alertă la Mamaia. Elev la Colegiul Militar din Craiova, dispărut în apele mării

Alertă la Mamaia. Elev la Colegiul Militar din Craiova, dispărut în apele mării

Mobilizare de proporții în stațiunea Mamaia pentru găsirea unui adolescent de 16 ani, elev la Colegiul Militar din Craiova, care a dispărut în apele mării. Pompieri, scafandrii, echipaje medicale, polițiști sunt la fața locului.

Elevul ar fi intrat în apă împreună cu mai mulți colegi, dar nu ar mai fi revenit la țărm, fiind tras de curenții puternici în largul mării. La misiunea de intervenție se acționează cu 15 scafandri pe ambarcațiunea Targa din punctul se salvare din mediul acvatic Portul Tomis, o motocicleta SMURD,  ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C și șase autospeciale ale ISU Dobrogea.

Din primele informații, băiatul făcea parte dintr-un grup de elevi ai Colegiului Militar Tudor Vladimirescu din Craiova, veniți, de ieri, la școala de vară de la Academia Navală. Este a doua persoană inecată în mare, în acest sezon estival, după femeia din București, care s-a sinucis în urmă cu două săptămâni tot la Mamaia. Scafandrii ISU Dobrogea sunt ajutați, la căutări, de salvamarii din stațiunea Mamaia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News