Alertă! Ce restricții vor fi de Revelion. Noaptea pe care nu o vom uita niciodată

Alertă! Ce restricții vor fi de Revelion. Noaptea pe care nu o vom uita niciodată

Românii au început să se gândească la Sărbătorile de iarnă, chiar dacă pandemia e departe de a se da bătută. Cum vom sărbători anul acesta Revelionul și Crăciunul? Autoritățile nu vin cu vești bune.

Chiar dacă românii au început să-și facă rezervări și se pregătesc pentru Sărbătorile de iarnă, autoritățile spun că, anul acesta, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost anul trecut, iar pe cei care în perioada aceasta obișnuiau să își facă rezervări în străinătate îi avertizează că ar putea fi un demers periculos și riscă să-și piardă banii.

„Petreceri de Revelion ca în alți ani - eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 - nu cred! Nu cred! Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice.

Gândirea autorităților este la interesul public general, chiar dacă se supără unii sau alții, interesul public al majorității este în joc aici. Când se ia o măsură, se uită la interesul public general, nu la interesul individual. Ne uităm la protecția generală a populației și asta va fi și în perioada care urmează, care nu va fi o perioadă ușoară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie - care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare an”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Revelion și Crăciun acasă

Raed Arafat a fost întrebat ce i-ar sfătui pe românii care în alți ani în această perioadă deja căutau oferte pentru Revelion și a spus că și-ar păstra același sfat pe care l-a dat și înainte de concediile de vară: „Preferabil, vacanța acasă! Ca să nu te trezești în situația că trebuie să-ți anulezi biletul, că trebuie să-ți anulezi rezervarea, că nu primești banii înapoi.

Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Acum e totul OK, peste 10 zile o țară vine și-ți spune: cei care vin din România - carantină 14 zile, cei care vin din Franța - carantina 14 zile etc. și te trezești în situația că nu mai poți să-ți faci concediul afară. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea.

Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect - ceea ce mă îndoiesc să fie așa - atunci, OK.

Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase - și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!”, a mai spus Raed Arafat la Digi 24.