Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova a anunţat că retrage din comerţ un lot de ciuperci Ghebe conservate, marca Lux Menu.
Persoanele care au cumpărat conserve de ciuperci din lotul respectiv sunt rugate să nu le consume și le returneze unităților de comerț de unde au fost achiziționate.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu ANSA privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor pentru sănătatea umană prezentate de un produs alimentar neconform.
„Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică. În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la ANSA”, se arată într-un comunicat al Agenției.
Investigațiile de laborator, verificate online
ANSA a mai anunțat că, începând cu 21.05.2024, operatorii din domeniul alimentar au posibilitatea de a-și vizualiza și descărca rapoartele investigațiilor de laborator prin intermediul Sistemului Informațional „Portalul public e-ANSA”.
”Procesul este unul imperios atât pentru agenții economici, cât și pentru ANSA care are scopul de a-și fortifica și în continuare procesul de comunicare cu operatorii din domeniu”, a transmis ANSA.
Astfel, agenții economici pot accesa rapoartele investigațiilor de laborator emise în urma:
- implementării programelor naționale de monitorizare;
- controalelor consolidate la Posturile de Inspecție la Frontieră;
- prelevărilor de eșantioane efectuate la cerere.
Pentru aceasta, operatorii vor urma câțiva pași importanți:
- Accesarea linkului „Portalului public ANSA”: https://eansa.gov.md/ ;
- Autentificarea în cabinetul personal (Log in), care se efectuează în baza semnăturii electronice sau a semnăturii mobile a conducătorului unității .
- Rubrica „Cabinet”, selectare secțiunea „Profilul meu” → „Companii” → introducerea IDNO → Confirmă.
- Rubrica „Persoană fizică”, cu modificarea solicitantului.