Aleph Farms produce prima friptură din carne cultivată în laborator. Cum a fost obținută mâncarea sintetică

Aleph Farms produce carne sintetică. Sursa Foto - Dreamstime

Aleph Farms a primit unda verde pentru a produce primele fripturi din carne cultivată în laborator ce vor fi servite la restaurante.

Aleph Farms din Rehovot, Israel înființată în 2017 de către Didier Toubia, a primit undă verde pentru a produce primele fripturi din carne cultivată în laborator.  

În România, producția și comercializarea cărnii sintetice pe plan intern sunt interzise printr-un proiect de lege adoptat în Senat, inițiat de un grup de parlamentari PSD.

Aleph Farms produce carne sintetică

Aleph Farm a primit unda verde inițială din partea Ministerului Sănătății din Israel în decembrie 2023. Măsura a fost anunțată miercuri seara și de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care a numit invenția drept „o descoperire globală”.

Compania a declarat că plănuiește să introducă un „petite steak” cultivat pentru clienții din Israel. Carnea va fi crescută din celule derivate dintr-un zigot fertilizat de la o vacă Black Angus  care trăiește într-o fermă din California.

Legislatorii trebuie să aprobe încă etichetele companiei și să efectueze o inspecție finală, a transmis Yoav Reisler de la Aleph Farms. După aceea, ar putea dura luni până când produsul va fi servit clienților, potrivit AP News.

Aleph Farms nu produce doar carne sintetică, dar are și un program spațial

Încă din decembrie 2018, Aleph Farms a dezvăluit un prototip de carne crescută în laborator, iar în februarie 2021, a produs prima friptură prin tehnologia imprimantei 3D. Potrivit unui studiu, producția de friptură sintetică poate reduce emisiile de CO2 cu 92%, precum și degradarea solului cu 95% și poluarea apei cu 78% cu cât produce producția agricolă.

Compania are acordujri semnate cu BRF din Brazilia, Mitsubishi Corporation din Japonia,  Thai Union din Thailanda și CJ CheilJedang din Coreea de Sud.

În septembrie 2019, Aleph Famrs a coordonat primul experiment de cultivate a cărnii sintetice la bordul Stației Spațiale Internaționale cu imprimanta 3D pentru a produce mici țesuturi de mușchi sintetic.

Aleph Farms, companie israeliană, produce carne sintetică prin imprimantă 3D. Sursa Foto- Dreamstime

Nu este prima companie care vinde carne sintetică

Alte două companii americane,  Upside Foods și Good Meat din California, au primit undă verde pentru a vinde carne sintetică de găină în SUA, din luna iunie 2023. Peste 150 de companii din lume urmăresc obiectivul de a crea carne sintetică cultivată în laborator.

Susținătorii ecologiști spun că prin  crearea cărnii din celule vor fi reduse drastic daunele aduse mediului înconjurător, iar animalele nu vor mai suferi. Dar industria  cărnii sintetice se confruntă cu obstacole care includ costuri ridicate și provocarea de a produce suficientă cantitate la o scară suficient de mare pentru a face producția accesibilă și profitabilă.

Carnea cultivată este crescută în rezervoare mari de oțel folosind celule care provin de la un animal viu, un zigot fertilizat sau o bancă specială de celule stem stocate. Celulele originale sunt combinate cu nutrienți speciali pentru a le ajuta să crească în mase sau foi de carne care sunt modelate în alimente familiare, cum ar fi șnițele sau fripturi, care pot fi consumate și de către vegani și vegetarieni.

Agricultura mondială, o crimă în masă

Activiști precum Gary Yourofsky și autori ca Yuval Noah Harari au deschis ochii a milioane de oameni asupra existenței infernale a animalelor și asupra dimensiunii monstruoase a agriculturii în fabrici.  Potrivit autorului israelian Yuval Noah Harari, agricultura modernă și creșterea păsărilor, bovinelor, porcinelor și ovinelor în captivitate este o crimă în masă.  Cel mai puternic stimulent al veganismului este conștientizarea din ce în ce mai mare a suferinței imense a miliarde de animale din întreaga lume. În 2013, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a creditat pe istoricul Yuval Harari cu noua sa compasiune pentru animale.

Miliarde de animale domestice, cum ar fi vacile și găinile, sunt tratate de industria cărnii, a lactatelor și a ouălor „nu ca ființe vii care pot simți durere și suferință, ci ca mașini”, după cum explică Harari în „Scurta istorie a lui Homo sapiens”.

„Nu sunt un vegan strict”,  spune Harari, „dar încerc să-mi limitez implicarea în industriile care provoacă mizerie inutilă animalelor. Sunt motivat în principal de compasiunea față de animale. Agricultura modernă se bazează pe ruperea legăturii de dragoste dintre mamă și urmaș. O vaca nu produce lapte decât dacă rămâne însărcinată și dă naștere unui vițel. Vaca produce lapte pentru a-și hrăni vițelul, dar apoi oamenii iau vițelul pentru a fi sacrificat pentru carne și mulg singuri vaca.  Pentru a da doar un exemplu, este nevoie de aproximativ 15.000 de litri de apă dulce pentru a produce 1 kg de carne de vită, comparativ cu 287 de litri necesari pentru a produce 1 kg de cartofi”.