Carnea care va fi interzisă în România. Amenzile sunt între 200.000 și 300.000 de lei

Carnea care va fi interzisă în România. Amenzile sunt între 200.000 și 300.000 de lei Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Noua lege privind carnea şi produsele din carne, adoptată de Senat. Aceasta interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale.

Carnea sintetică, interzisă în România. Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne. Aceasta interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privitor la denumirea produselor, prezentarea, etichetarea şi comercializarea produselor din carne, "urmărindu-se sănătatea populaţiei, respectarea condiţiilor de igienă şi informarea corectă a consumatorilor", după cum se menţionează în raportul comisiei de specialitate.

Prin sintagma „Produs românesc” din carne se înţelege carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România. Este interzisă inscripţionarea la raft şi pe eticheta cărnii şi a produselor din carne a sintagmei 'Produs românesc' şi a culorilor drapelului naţional dacă nu sunt respectate prevederile alin. (1)", prevede proiectul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amenzi de până la 300.000 lei

Actul normativ mai stipulează că eticheta va cuprinde codul QR şi preţul de achiziţie. În cazul produselor atât din piaţa internă, cât şi din piaţa externă, se mai arată în proiectul iniţiat de parlamentari PSD.

Potrivit proiectului, „comercializarea cărnii sintetice obţinute în laborator din celulele de la animale este interzisă pe piaţa internă. Prevederile alin. (l) se aplică şi produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică".

Cei care vor comercializa carnea sintetică riscă amenzi uriaţe. De la 200.000 lei la 300.000 lei.

carne

Carnea artificială interzisă în România. Sursa: arhiva EVZ

Chimist român, despre carnea sintetică

Profesorul de chimie alimentară, Petru Alexe de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor a Universităţii din Galaţi, a spus despre carnea sintetică, că a rămas doar la fază de proiect.

Profesorul Alexe a mai precizat, referindu-se la ideea de a produce carne artificială în laboratoare de specialitate, că nu s-a avansat prea mult în acest domeniu de activitate.

Practic, Alexe dezamorsează isteria din ultima vreme legata de producerea cărnii artificiale în laboratoare.

”Carnea în laborator pentru moment este o promisiune. Pentru că în sistemul pe care l-am văzut realizat în alte ţări această carne este realizată până la un moment dat. Ea nu a reuşit încă să ajungă la structura normală a cărnii şi evident nu poate avea toate utilizările cărnii. Să luăm partea bună.

Partea bună este că are un conţinut ridicat din punctul de vedere al aminoacizilor. Poate să fie considerat echivalent cu o carne animală. Numai că ştiinţa cu siguranţa va arăta dacă avem posibilitatea de a merge mai departe. De a face o reconstituire a funcţionalităţii ţesutului muscular. Pentru că lucrurile nu sunt chiar extrem de simple”, a spus Petru Alexe.