Alegerile locale, „tocate” de mass-media străine. Cine a câștigat, de fapt, duminică?

NICUSOR DAN, LUDOVIC ORBAN, CAMPANIE ELECTORALA, ALEGERI LOCALE

Duminică, 27 septembrie, mass-media internaționale au fost cu ochii pe România, în contextul alegerilor locale.

Principalele publicații din străinătate au analizat modul în care s-au desfășurat alegerile locale și mijloacele utilizate de Guvern pentru a organiza alegeri în plină pandemie.

Alegerile locale din România au reprezentat un test de popularitate înaintea scrutinului legislativ din decembrie pentru guvernul minoritar al premierului Ludovic Orban, care s-a luptat cu noul coronavirus încă din prima zi a mandatului său şi a impus o carantină strictă, scrie luni agenţia Reuters.

Rezultatele de duminică sporesc şansele liberalilor de a forma viitorul guvern după alegerile legislative din 6 decembrie, adaugă agenţia citată.

Partidul Social Democrat (PSD, de opoziţie) a pierdut anul trecut puterea, iar cota de popularitate a formaţiunii s-a înjumătăţit de la alegerile din 2016 şi după protestele declanşate ca urmare a unor tentative ale acestui partid de a politiza sistemul judiciar, notează Reuters.

Citând date incomplete, premierul Orban a declarat duminică seară că partidul său a câştigat circa 1.500 de mandate de primar în întreaga ţară, adică aproximativ 50% din numărul total de mandate. Până la scrutinul de duminică, PSD avea 55% din primăriile României, în timp ce liberalilor lui Ludovic Orban le reveneau circa 33% din mandatele de primar, menţionează Reuters.

Alegerile locale contează în România, în contextul în care oficialităţile locale controlează o porţiune semnificativă din venituri şi au acces la fondurile de dezvoltare ale Uniunii Europene, notează agenţia de presă britanică.

Noul primar al Bucureştilor va fi matematicianul Nicuşor Dan, fost activist în favoarea patrimoniului arhitectonic al capitalei României, care a învins-o pe primăriţa în exerciţiu din partea PSD, fosta prezentatoare de televiziune Gabriela Firea, relatează luni agenţia de presă EFE.

Candidatul de centru-dreapta la primăria Capitalei este pe cale să pună capăt domniei de 12 ani a stângii în Bucureşti, scrie şi AFP, care menţionează că USR PLUS a creat surpriza, obţinând o treime din mandatele de consilier municipal din Bucureşti. Acest scor bun deschide calea unei alianţe cu liberalii în vederea scrutinului legislativ de la începutul lunii decembrie, notează AFP.

În afară de Bucureşti şi de majoritatea sectoarelor capitalei, PSD pare să fi pierdut şi alte mari oraşe unde guverna, cum ar fi Constanţa, remarcă EFE. Un alt rezultat semnificativ s-a produs în Timişoara, în vestul României, unde primarul liberal Nicolae Robu şi-a recunoscut înfrângerea în faţa rivalului său Dominic Fritz, candidat al USR PLUS. Fritz este cetăţean german, iar victoria sa îl transformă în primul străin care este ales primar al unui oraş românesc, aminteşte agenţia de presă spaniolă.

Una dintre puţinele veşti bune pentru PSD este victoria în oraşul Craiova, din sud-vestul României, unde actualul edil, social-democrata Lia Olguţa Vasilescu, a fost realeasă cu un scor comfortabil, potrivit exit poll-urilor, scrie EFE.

În Cluj, alt mare oraş, în Transilvania, nu s-au făcut sondaje la ieşirea de la urne. Totuşi, actualul primar, fostul premier Emil Boc, de la PNL, a fost reales fără nicio problemă, notează EFE. Nici în Iaşi nu s-au făcut exit poll-uri, unde primarul Mihai Chirica era favorit indiscutabil. Chirica a candidat din partea PNL, partid la care s-a afiliat după ce a plecat din PSD, cu care a câştigat alegerile din 2016, aminteşte EFE.

Dacă rezultatele prognozate de exit poll-uri se confirmă, alianţa USR PLUS, înfiinţată în 2016 şi care este al treilea partid din Parlamentul României după PSD şi PNL, este marea învingătoare a alegerilor de duminică. În afara faptului că au câştigat capitala Bucureşti împreună cu PNL, acest partid - calificat de EFE drept liberal-centrist, din care fac parte în principal tineri profesionişti şi care aparţine grupului european Renew Europe! - a câştigat primăria Timişoarei şi a produs o altă surpriză, disputându-şi cu PNL victoria în Constanţa.