Alegerile la „Babeş Bolyai” au loc cu cuţitele pe masă. Succesiunea lui Marga, cea mai crâncenă bătălie universitară din ţară
- Mihai Şoica
- 12 februarie 2012, 18:45
Rectorul Marga se retrage după 19 ani de „domnie” dar nimeni nu-l crede. El i-a luat la rând pe candidaţii pentru alegerile din 1 martie, ridiculizându-i într-o scrisoare deschisă. Profesorul Decebal Ciurchea îi cere chiar daune de 100.000 de euro pentru denigrare, iar academicianul Ioan Aurel Pop îl numeşte pe Marga un Putin al universităţii clujene
Alegerea noului rector al Universității „Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj se prefigurează a fi cea mai tensionată din întregul sezon electoral desfăşurat în toate centrele universitare din ţară. La Cluj, campania a început şi se arată a fi până la sfârşit extrem de dură.
Sunt două elemente care fac specială situaţia de la UBB: pe de-o parte influenţa covârşitoare a lui Andrei Marga, cel care a condus universitatea în ultimii 19 ani, ieşirea sa din scenă fiind supusă unor interpretări diferite, şi presiunea uriaşă pe care o exercită cele mai puternice facultăţi din cadrul UBB, care au fiecare câte un candidat şi care acum au intrat în coliziune.
Lupta se va da între Ioan Aurel Pop şi Cristina Ciumaş
Alegerea noului rector al UBB va avea loc în data de 1 martie 2012, lista candidaților cuprinzând cinci nume, academicianul Ioan Aurel Pop, profesorii universitari Daniel David de la Facultatea de Psihologie, Radu Decebal Ciurchea de la Facultatea de Fizică, Cristina Ciumaș de la Facultatea de Științe Economice și Eniko Vincze – Facultatea Studii Europene.
Analiștii susțin că cele mai mari șanse în alegerile pentru funcția de rector le au academicianul Ioan Aurel Pop și Cristina Ciumaș. „Bătălia finală se va da între acești doi universitari. Totul va depinde de modul în care vor putea să convingă electorii. Nu trebuie să uităm că cei mai mulți electori sunt de la Facultatea de Științe Economice care are 220 de votanți. De la aceasta facultate provine candidatul Cristina Ciumaș. Dincolo, Ioan Aurel Pop are și el toate atuurile. Vine de la o facultate puternică iar în jurul lui poate polariza voturile facultăților apropiate cum ar fi cea de Litere, care numără 140 de electori”, spune un profesor universitar din cadrul UBB. Rectorul Marga iese la atac În plină campanie electorală, candidații nu se feresc să facă declarații acuzatoare la adresa lui actualului rector Andrei Marga, pe care îl acuză de jocuri de culise și de susținerea necolegială a unui favorit. Campania s-a încins brusc pe 2 februarie, când profesorul Marga a lansat un fel de scrisoare deschisă, intitulată „Confuzii şi soluţii care distrug”, în care a trimis săgeţi otrăvite ţintite direct spre unii dintre candidaţi. Singurul cruţat a fost Cristina Ciumaş, ceea ce a inflamat şi mai mult spiritele, alimentând temerile că actualul rector îşi va folosi influenţa pentru a decide rezultatul alegerilor.
“Vin pe scenă persoane care au fost dovedite în încercări de fraudă, care au dus acasă programe sau au încercat să plaseze aparatură scumpă în familie, persoane care au fost instrumentate de firme sau servicii oculte. Vin pe scenă persoane vizibil nepregătite pentru aceste funcţii, care-și caută alte suporturi”, a scris rectorul Marga. În continuare declarației, rectorul UBB mai susținea că cei care acum candidează confundă „universitatea cu o alianță civică” şi „contribuția științifică cu publicarea de articole”. „Se comit confuzii multiple, iar incoerența este abundentă în programele candidaților. Unul dintre programe abundă în superlative despre situația actuală a UBB pentru ca apoi să propună tot felul de inițiative de mult realizate în instituție”, mai scrie Marga. Candidații au sărit ca arşi la acuzaţiile lui Marga Primul candidat care a reacționat la declarațiile lui Marga a fost Eniko Vincze. Cu aluzie directă la Marga, Vincze a lansat un atac direct și a vorbit despre faptul că viitorii lideri ai UBB nu ar trebui să dețină funcții de conducere în partide. „Cei care vor fi în funcții de conducere trebuie să decidă dacă există conflict de interese și cu afacerile pe care le conduc în oraș. Avem nevoie de transparență și financiară, nu numai de altă natură”.
Al doilea candidat care a reacționat virulent a fost profesorul Decebal Ciurchea. Acesta i-a cerut lui Marga despăgubiri de 100.000 de euro și retragerea declarației. „Numitul domn Andrei Marga a inițiat acțiuni de denigrare a candidaților printre care mă număr”, scrie profesorul Ciurchea în memoriul său adresat ministrului Educației.
Academicianul Ioan Aurel Pop pune și el paie pe foc. Într-un interviu pentru ziarul „Ziua de Cluj”, Pop a spus că UBB a fost condusă în ultimii ani într-un stil care seamănă cu sistemul rusesc, unde cel care conduce țara este, pe rând, președinte sau premier. „Această universitate a fost obișnuită cu un anumit stil de conducere în ultimele două decenii, pentru că rectorul, într-un fel sau altul, a fost același”, a spus Pop, cu aluzie la Andrei Marga care a fost rector, apoi a inventat funcţia de preşedinte al Colegiului Academic şi, în cele din urmă, a redevenit rector.