Alegerile din Republica Moldova. Numărul secțiilor de votare din străinătate și din Transnistria

Alegerile din Republica Moldova. Numărul secțiilor de votare din străinătate și din Transnistria Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a decis organizarea a 234 secții de votare în străinătate pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024. Dintre acestea, trei secții de votare vor fi organizate pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda şi Republicii Islanda, care au ales să utilizeze drept metodă alternativă de vot, votarea prin corespondență.

Alegerile din Republica Moldova. Cum vor fi organizate secțiile de votare

Potrivit CEC,secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza datelor înregistrării prealabile, informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la numărul şi locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, altor informații relevante:

-date oficiale deținute și/sau publicate periodic de autoritățile competente ale țărilor gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate;

-date prezentate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.

„Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora în termenele stabilite în Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 și Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și implementare a votului prin corespondență”, a transmis CEC, printr-un comunicat de presă.

Totodată, potrivit hotărârii CEC, MAE are misiunea de a identifica localurile secțiilor de votare, în corespundere cu condițiile tehnice stabilite de cadrul normativ, precum și să propună persoane în calitate de președinți și secretari ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Secții de vot în Transnistria

CEC a mai anunțat că pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, precum și pentru cei domiciliați în municipiul Bender și în comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova, s-a decis organizarea a 30 secții de votare.

Transnistria

Sursa foto: Dreamstime.com

La stabilirea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului se iau în considerare:

-datele din Registrul de stat al alegătorilor raportate la dinamica participării alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului la ultimele 3 scrutine:

-complementar, informațiile sau propunerile entităților responsabile de realizarea politicii de reintegrare și securitate, care, la elaborarea propunerilor menționate, vor ține cont de organizarea administrativ-teritorială,

-specificul căilor de acces și comunicare,

-asigurarea accesului alegătorilor la procesul de vot desfășurat în secțiile de votare distincte,

-particularitățile ce vizează asigurarea aspectelor de securitate și ordine publică,

-proximitatea secțiilor de votare care au fost constituite la alegerile anterioare, în raza acelorași localități aflate sub jurisdicția constituțională a autorităților administrației publice centrale.

„În acest fel, consiliul electoral al circumscripției electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr. 37 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora.

Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului electoral, va întreprinde toate măsurile necesare privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții de votare pentru alegerile din Republica Moldova.

În scopul asigurării securității procesului de votare la secțiile de votare din localitățile aflate în Zona de Securitate, CEC face apel către observatorii naționali, observatorii internaționali şi Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral la aceste secții de votare”, a mai transmis CEC.