ALEGERI SUA 2016. Cum votează AMERICANII. Sistemul de vot la prezidențiale, explicat pe înțelesul tuturor
- Simona Stupar
- 8 noiembrie 2016, 15:10
ALEGERI SUA 2016. Americanii ies la vot! America își alege președintele pentru următorii patru ani. Își mai alege și congressmenii și o parte dintre senatori. Dar și unii guvernatori. Plus, votează într-o sumă de referendumuri, pe diverse teme, în anumite state.
Pentru a candida la președinția SUA trebuie să fii cetățean american, născut pe teritoriul Statelor Unite, să ai cel puțin 35 de ani și să fi fost rezident de cel puțin 14 ani în această țară.
Aproape toți președinții din 1933 încoace au fost, anterior, fie guvernatori, fie senatori, fie generali cu cinci stele. Asta înainte de a obține nominalizarea din partea partidului și de a atrage atenția mass-media asupra ta.
Alegerile din 2016 sunt aparte, din acest punct de vedere, deși la un moment dat candidau 10 guvernatori sau foști guvernatori și 10 actuali sau foști senatori, toți au abandonat cursa prezidențială.
Partidul Republican și Partidul Democrat nominalizează fiecare câte un candidat, care să-i reprezinte în alegeri, la finalul mai multor luni, în care au loc alegerile primare sau caucusurile și Conveția Națională a fiecăruia dintre cele două formațiuni politice principale.
Majoritatea voturilor se vor exprima în această noapte, 8 noiembrie pe continentul american, deși peste 40 de milioane de oameni au votat deja în „vot anticipat” sau „vot în absență”.
Candidatul care va obține cele mai multe voturi în fiecare stat devine candidatul care este susținut de statul respectiv pentru a fi președinte.
Sistemul electoral se numește „Colegiul electorilor” - este vorba despre un grup de 538 de oameni care aleg câștigătorul. Jumătate dintre aceste voturi - 270 - este necesară pentru ca un candidat să obțină victoria.
Nu toate statele sunt egale - California, de exemplu, are de 10 ori mai mulți locuitori decât Conneticut, așa că nu au ambele același cuvânt de spus.
Fiecare stat are un număr cert de „electori” bazat pe populația statului conform celui mai recent recensământ. Fiecare stat are câte doi senatori și un anumit număr de membri ai Camerei Reprezentanților, în funcșie de numărul locuitorilor.
Când cetățenii votează pentru candidatul lor preferat, ei, de fapt, votează pentru electori, unii sunt alocați pentru candidatul democrat, alții pentru republican.
Este interesant de remarcat că în aproape fiecare stat (cu excepția statelor Nebraska și Maine) - câștigătorul ia totul, așa că persoana care câștigă majoritatea electorilor în New York, de pildă, va primi toate cele 29 de voturi electorale ale statului New York.
Cursa prezidențială are un număr magic: 270. Iar statele de „balans”, de „echilibru”, care nu au votat mereu într-un anumit fel (the swing states) acestea contează cel mai mult.
Care sunt aceste state?
Avem doi candidaț în cursa pentru cei 270 de electori, câștigând câte un stat, pe rând. Republicanii contează pe texas și nu își vor cheltui banii făcând campanie în manieră extinsă aici. La fel, California este, foarte probabil, un front democrat.
Alte state sunt cele care oscilează - se poate întâmpla să câștige democrații sau republicanii, de la un scrutin prezidențial, la altul. Florida, în special, cu cele 29 de voturi ale sale, a decis în anul 2000 în favoarea lui George W Bush, care a pierdut votul popular, la nivel național, dar după un caz la Curtea Supremă, a câștigat în Colegiul Electoral.
Alte state care „oscilează” sunt: Ohio, Virginia, Colorado, Carolina de Nord și Nevada.
Așadar, votanții nu participă, tehnic, la alegerea directă a președintelui. Ei aleg electorii care sunt „alocați” unuia sau altuia dintre candidațți.
Cine sunt electorii?
Alegerea electorilor este un proces în doi pași. Prima dată fiecare partid își selectează din fiecare stat proprii electori. Aceștia sunt fie oficiali locali, fie lideri de partid, fie alte persoane loiale formațiunii respective. Electorii votează - un vot pentru președinte și unul pentru vicepreședinte, în decembrie. Aceste voturi sunt numărate în Congres, la începutul lunii ianuarie. dacă un electoral votează pentru alt candidat decât cel pentru care a fost ales, este numit „electori fals” sau incorect, necinstit. În istoria alegerilor din SUA, au existat foarte puțin astfel de electori și ei nu au decis soarta scrutinului. Conform Arhivelor Naționale, 99% dintre electori, de-a lungul istoriei, au votat pentru candidatul partidului său și niciunul dintre „dizidenți” nu a schimbat soarta alegerilor.
Au existat patru alegeri, din cele 45 de scrutinuri electorale prezidențiale, în care un candidat a obținut voturile Colegiului Electoral, dar a pierdut votul popular. Cel mai recent a fost în 2000, cazul George W. Bush vs Al Gore (ultimul fiind preferat de popor). Membrii Congresului (sentori sau deputați) nu pot fi electori, prin lege.
Deși pare extrem de complicat, foarte diferit de sistemul european al alegerilor directe, sistemul Colegiului Electoral a fost introdus prin al 12-lea amendament al Constituției, tocmai pentru a da mai multă putere și greutate statelor individuale.
Așadar, prin lege, adevărata zi a alegerilor este 19 decembrie - când electorii se întâlnesc (în prima zi de luni, după a doua miercuri din luna decembrie - anul acesta fiind 19 decembrie). Atunci, ei se întâlnesc, fiecare în statul lui, pentru a-și exprima votul pentru președinte și vicepreședinte al SUA.
Odată ce votul a fost exprimat, fiecare stat își trimite rezultatele la Washington, unde acestea sunt primite de Senat și Arhivele Naționale.
Voturile sunt numărate într-o sesiune comună a Congresului, în 6 ianuarie. În acea ședință, voturile sunt examinate, numărate și înmânate vicepreședinelui, care anunță rezultatele.
Dacă niciun candidat prezidențial nu primește 270 de voturile electorale, Camera Reprezentanților va decide aceste rezultate. Fiecare delegație a unui stat în Cameră are un vot și trebuie să aleagă între unul dintre primii trei candidați, care au primit majoritatea voturilor electorale.
If no presidential candidate receives 270 or more electoral votes in the count, the 12th Amendment directs the House to decide the presidential election. Each state's House delegation has one vote, and must pick from the top three candidates who received the most electoral votes. La fel procedează Senatul, în cazul alegerii vicepreședintelui.
Această situație nu s-a petrecut niciodată până acum.
Clinton a condus aproape toate sondajele de opinie, din vară până acum. În urmă cu 12 zile, un sondaj New York Times arăta că Hilary Clinton are un avans de 7 puncte, iar un „sondaj al sondajelor” publicat de CNN arată că Hillary este în avans cu patru puncte față de Trump.
În alegerile „timpurii” au votat deja 1,3 milioane de democrați, comparativ cu 990.000 de republicani.