Alegeri în toată Serbia

Alegeri în toată Serbia

BELGRAD. Oficialii de la Belgrad au decis să organizeze alegeri legislative şi municipale în Kosovo în luna mai, în paralel cu scrutinele care se vor desfăşura în Serbia, potrivit AFP.

Alegerile municipale sârbe vor fi organizate, pe 11 mai, în 23 de localităţi cu populaţie majoritar sârbă din Kosovo, iar termenul pentru depunerea listelor electorale a fost stabilit pentru 25 aprilie. Misiunea ONU din Kosovo (MINUK) s-a pronunţat împotriva deciziei Belgradului, apreciind că organizarea acestor alegeri „nu va avea nicio valoare legală“. Purtătorul de cuvânt al MINUK a spus că nu va sprijini scrutinul, fără a preciza dacă ONU va împiedica demersul Serbiei.