Alegeri europarlamentare 2014. Negoiță, obligat să pună la loc afișele PDL și să le dea jos pe ale PSD

Alegeri europarlamentare 2014. Negoiță, obligat să pună la loc afișele PDL și să le dea jos pe ale PSD

Democrat-liberalii din organizaţia sector 3 l-au pârât instituțiilor abilitate pe primarul PSD Robert Negoiță că a dispus ilegal distrugerea materialelor electorale ale PDL.

Bannerele, pe care angajații ADP sector 3 le-au dat jos de pe stâlpi, fuseseră, însă, amplasate cu aprobarea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Biroul Electoral de Sector a acceptat sesizarea făcută de PDL referitoare la abuzul comis de Negoiță.

În plus, Biroul Electoral  a dispus și înlăturarea materialelor de campanie ale PSD cu mesajul  „USL trăiește”. „Îi cerem primarului evazionist Robert Negoiță să remonteze, imediat, materialele de campanie ale PDL. Dacă are, totuși, chef să distrugă ceva, Negoiță ar trebui să distrugă materialele mincinoase ale PSD!”, a declarat Mihai Atănăsoaei, purtătorul de cuvânt al PDL București.

Potrivit democrat liberalilor, Negoiță le-a făcut o pagubă de 20.000 de euro.