Alarmă la malul mării. Crește numărul de pacienți COVID. Se închid stațiunile?
- Ionel Sclavone
- 23 august 2020, 19:48
Numărul mare de turiști care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână în stațiunile de pe malul Mării Negre se reflectă și în statisticile privind numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 înregistrate la nivelul județului Constanța.
Săptămâna viitoare, autoritățile se așteaptă ca în județul Constanța să fie atins un prag psihologic, de 1.500 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei. Aceast în condițiile în care 1.060 din persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit datelor furnizate de autoritățile din Constanța, la finalul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, numărul de cazuri a cunoscut o creștere îngrijorătoare. Astfel, de la 22 sau 25 de cazuri câte au fost depistate în cursul săptămânii, sâmbătă – 22 august - în județul Constanța au fost înregistrate 35 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.
Este drept că în ziua de duminică, 23 august, statisticile autorităților constănțene au anunțat doar 17 cazuri de îmbolnăvire. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care, la finalul săptămânii, s-au efectuat mult mai puține teste anti-COVID.
Tot sâmbătă, în ziua în care au fost raportat cel mai mare număr de îmbolnăviri, a fost constatat și cel de-al 36-lea deces provocat de noul coronavirus în județul Constanța, de la începutul pandemiei și până acum. Este vorba despre o femeie în vârstă de 85 de ani, din Constanţa, care a murit la Spitalul Municipal Medgidia. Femeia suferea de diabet, boală cronică neurologică şi hipertensiune arterială.
În contextul în care se așteaptă ca numărul de îmbolnăviri să crească, reprezentanții Prefecturii Constanța au anunțat că va dispune suplimentarea numărului de locuri la destinate pacienților cu COVID-19, la Spitalul Municipal din Mangalia.
„Se va extinde numărul de paturi de la Spitalul Municipal Mangalia, din nevoia de a creşte numărul de paturi de Terapie Intensivă pentru COVID-19, dar se va păstra funcţional Compartimentul de Primiri Urgenţe şi Ambulatoriul, care vor asigura urgenţele din zonă”, au anunțat reprezentanţii Prefecturii Constanța.
La nivel național, numărul de cazuri noi de pacienți care au contactat COVID-19 în ultimele 24 de ore este de doar 961. Scăderea se datorează numărului mai mic de teste efectuate la acest final de săptămână, 13.274, comparativ cu cele aproximativ 25.000, care se efectuează zilnic, în timpul săptămânii.
Portul măștii ar putea fi obligatorie de la 12 ani. Ce recomandă OMS
O tulpină nouă a coronavirusului a fost identificată în România. De ce este mai periculoasă