Nesiguranţa globală riscă să ducă la declanşarea unui alt război mondial, susține Nick Carter, şeful forţelor armate britanice.
Actuala nesiguranţă globală şi îngrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus riscă să ducă la declanşarea unui alt război mondial, a avertizat şefu Statului Major al armatei Marii Britanii, Nick Carter, transmite duminică Reuters.
Într-un interviu difuzat pentru a coincide cu Duminica Pomenirii, comemorările anuale desfăşurate în Marea Britanie în amintirea celor ucişi sau răniţi în cele două războaie mondiale şi în conflictele ulterioare, Nick Carter a atras atenţia că escaladarea tensiunilor regionale şi erori de judecată ar putea duce în cele din urmă la un conflict extins.
Lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit
„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Carter la Sky News.
Întrebat dacă se referă la faptul că există o ameninţare reală de declanşare a unui alt război mondial, Carter a răspuns: „Spun că există un risc şi trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri”.
Carter, care a conduce armata britanică din anul 2018, a apreciat că este important să ni-i amintim pe cei care au pierit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greşelile trecutului.
Istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate
„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el.
„Trebuie să ţinem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, şi dacă privim în urmă la ultimul secol (şi la perioada de) dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporţii pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată, a explicat oficialitatea britanică.