Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri mici: Guvernul a stabilit calendarul plăților

Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri mici: Guvernul a stabilit calendarul plățilorPensie. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Pensionarii cu venituri reduse vor primi sprijin financiar în acest an, după ce Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care prevede acordarea ajutoarelor în două tranșe, în lunile mai și decembrie. „Este vorba despre 2,8 milioane de pensionari”, a declarat Ministrul Muncii, Florin Manole, la finalul ședinței de Guvern.

Pensionarii vor primi ajutoare din partea Guvernului

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care aproximativ 2,8 milioane de pensionari vor beneficia de ajutor financiar, diferențiat în funcție de nivelul pensiei.

Pentru cei cu pensii de până la 1.500 de lei, sprijinul este de 1.000 de lei, acordat în două tranșe egale, în mai și decembrie. Pensionarii cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, împărțiți în două plăți de câte 400 de lei. Pentru pensiile cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei, ajutorul este de 600 de lei, acordat tot în două tranșe egale.

„Este vorba despre 2,8 milioane de pensionari – un număr foarte mare de cetățeni, oameni cu pensii mici nu pentru că nu au muncit și cotizat, ci pentru că au ieșit la pensie într-o perioadă în care salariile din România erau foarte mici”, a declarat ministrul, la finalul ședinței de Guvern.

Florin Manole

Florin Manole. Sursă foto: Facebook

De ce nu vor primi pensionarii ajutoarele înainte de Paște

Potrivit măsurilor adoptate, în cazul pensiilor de urmaș, ajutorul va fi acordat fiecărui beneficiar în parte. De asemenea, la stabilirea plafonului pentru acordarea sprijinului nu vor fi luate în calcul eventualele diferențe de drepturi bănești aferente unor perioade anterioare, încasate în aprilie sau noiembrie 2026. Persoanele care au reședința obișnuită în afara țării nu vor beneficia de aceste ajutoare.

Ministrul Muncii a explicat că ajutorul financiar nu va fi acordat înainte de Paște, așa cum fusese prevăzut inițial, din cauza unor întârzieri administrative și a calendarului bugetar.

„Proiectul inițial prevedea acordarea acestui sprijin înainte de Paște, însă din motive administrative nu a fost posibil. Întârzierea bugetului și atacul la CCR au decalat calendarul. Este însă important că acest sprijin va fi acordat în luna mai”, a explicat Florin Manole.

Sprijin majorat pentru copiii cu dizabilități

Ministrul Muncii a anunțat și majorarea sprijinului pentru copiii cu dizabilități. Pentru cei cu grad mediu, suma crește de la 80 la 199 de lei. În cazul gradului accentuat, sprijinul urcă de la 232 la 397 de lei, iar pentru gradul grav, de la 463 la 548 de lei.

„Aceste creșteri nu sunt doar pentru acest an. Este vorba despre o indexare, iar beneficiile vor rămâne majorate și în anii următori”, a transmis Manole.

Plata pensiilor înainte de sărbători

În paralel, pensiile vor fi distribuite înainte de Paște, a declarat ministrul, care a precizat că procesul este deja în desfășurare: „Da, a şi început procesul şi vor fi şi livrate înainte de Paşte, cu siguranţă”, a spus Florin Manole.

Potrivit Ministerului Muncii, plata pensiilor începe din 8 aprilie, astfel încât beneficiarii să primească banii înainte de sărbători. Instituția anunță că toate structurile implicate au fost mobilizate pentru a asigura plata în avans.

„Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Naţională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plăţii în avans a pensiilor şi indemnizaţiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi pentru tipărirea şi expedierea taloanelor de pensii către oficiile poştale, în vederea distribuirii.

În acelaşi timp, au fost transmise comunicări către C.N. Poşta Română S.A. şi instituţiile bancare cu care CNPP are încheiate convenţii de distribuire şi plată a pensiilor. În aceste condiţii, dată fiind importanţa acestei sărbători, toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poştali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie”, se arată în comunicatul ministerului de resort.