Actualitate
„Ai carte, ai parte”. Cine a spus PRIMA DATĂ această expresie și care este sensul ei REAL
Expresia „Ai carte, ai parte" își are originea în Transilvania și făcea referire la cartea funciară care demonstra dreptul de proprietate. Adeverința care specifica suprafața deținută și termenii posesiei a fost numită „carte" și de aici „ai carte, ai parte" (de proprietate). Ulterior, expresia a primit sensul pe care îl cunoaștem în prezent.
Profesorul Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, a explicat cum era folosită expresia în secolul XIX.
„Expresia apare în Transilvania şi făcea referire la cartea funciară care prevedea cine ce proprietate deţine. Se emitea o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis „carte” şi de aici s-a ajuns la „ai carte, ai parte”. Având „cartea” respectivă puteai demonstra dreptul de proprietate şi în sensul ăsta erai cineva”, explică profesorul. Potrivit cercetărilor făcute de Vladimir Bogosavlievici, forma reglementată a serviciului de carte funciară a aparut în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe vremea administrării principatului de Austro-Ungaria și era riguros întocmită. În Moldova şi Ţara Românească, stabilirea actelor de proprietate în această manieră era mult mai puţin reglementată în perioada similară, ceea ce a făcut ulterior mai dificilă identificarea succesorilor în proprietatea unei parcele. „În Transilvania aceste acte au fost bine aranjate. Pe baza lor era mult mai uşor de stabilit proprietarul. În prima jumătate a secolului XX bătrânii prezentau hârtia austro-ungară, în care era stipulat clar dreptul de proprietate”, a explicat Vladimir Bogosavlievici. Și în Bucovina, provincie austriacă începând cu 1775 - după apariţia statului dualist austro-ungar în 1867, actele de proprietate erau foarte bine puse la punct. În Transilvania, de „cărţile” de proprietate din secolul al XIX-lea au beneficiat atât nobili – fie ei reprezentanţi ai aristocraţiei maghiare, dar şi mici nobili români, numiţi nemeşi - cât şi ţăranii, de toate etniiile, inclusiv cei români – ele fiind redactate în limba maghiară. Actele de proprietate în limba română apar la scară largă în Transilvania abia în perioada interbelică, după ce principatul se uneşte cu România.
În perioada interbelică s-a făcut trecerea la sensul de astăzi al expresiei. „În perioada respectivă, la ţară, dacă aveai şapte clase erai considerat deja o persoană cu şcoală şi erai privit drept cineva. În sat, primarul, preotul, învăţătorul şi notarul erau cei mai de seamă membri ai comunităţii, tocmai prin prisma faptului că erau învăţaţi şi aveau şi cartea, adică documentul care le atesta studiile. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, este un dascăl cu o activitate extrașcolară inedită, este foarte iubit și apreciat de elevi.
Recomandările noastre
