Cea mai AGLOMERATĂ VARĂ din istorie pentru aeroporturi și companii aeriene, care nu sunt pregătite pentru sute de mii de TURIȘTI

Cea mai AGLOMERATĂ VARĂ din istorie pentru aeroporturi și companii aeriene, care nu sunt pregătite pentru sute de mii de TURIȘTI

„Nu există spațiu suficient, fie că vorbim despre piste, terminaluri, spațiu aerian sau acces rutier ori feroviar, așa că orice întârziere sau funcționare proastă se amplifică foarte rapid”.

Este cea mai aglomerată vară pentru vacanțe în străinătate din istorie, iar acest lucru dă bătăi de cap liniilor aeriene, aeroporturilor și pasagerilor, conform unei cercetări realizate de publicația The Independent.

Mii de călători rămân pe aeroporturi, după ce zborurile le sunt anulate, de pildă compania easyjet a avut weekendul trecut cel puțin 28 de zboruri rămase la sol.

Compania aeriană dă vina pe „spațiul aerian aglomerat, în special în zona Londrei, vremea proastă și întîrzieri ale controlului de trafic aerian”.

Aeroporturile Heathrow și Gatwick trebuie să gestioneze mult mai mulși pasageri decât numărul pentru care au fost ele concepute inițial.

La fel, spațiul aerian de deasupra Franței, folosit de peste 1.000 de zboruri britanice în fiecare zi, are mult prea puțini angajați ca și controlori de trafic. Iar controalele la pașapoarte în aeroporturile europene, tot mai stricte, fac să avem de-a face cu cozi de până la patru ore pentru a trece de controlul la frontieră, mii de zboruri fiind, astfel, amânate.

Pasagerii sunt nemulțumiți, de cozile la care stau, de anularea unor zboruri, de planurile date peste cap, de relațiile cu publicul. Fac reclamații, scriu pe rețelele de socializare, etc.

Aceste date au fost date publicității după incidentul de vineri, când un angajat de la aeroportul din Nisa, a lovit în față un pasager al companiei easyJet. Bărbatul l-a lovit pe pasagerul care avea în brațe un copilaș de doar nouă luni, după ce acesta s-a plâns de lipsa oricărei atenții pentru călători, pe parcursul celor 13 ore de întârziere pentru un zbor spre Marea Britanie.

Se așteaptă o decizie din partea autorităților britanice privind construirea unei alte piste în zona Londrei, pentru că atât aeroportul Heathrow, cât și Gatwick, au de gestionat un număr record de zboruri și pasageri. Sunt cele mai aglomerate aeroporturi din lume cu o singură pistă, precizează sursa citată.

Aeroportul din Sussex se pregătește pentru cea mai aglomerată zi din istorie: duminică, 13 august, vor fi 168.000 de pasageri care vin sau pleacă, cu o rată de doi oameni pe secundă!

Heathrow previzionează cea mai aglomerată zi din această vară în 6 august, cu 257.893 de pasageri.

Un analist în aviație a declarat că sistemul britanic „operează la capacitate 100%” și nu are rezistenșă. Laurie Price, fost director la British Airways, consilier pentru Transport Select Committee, spune că „nu există suficient spațiu construit, fie că vorbim de piste, terminal, spațiu aerian, acces rutier sau feroviar, așa că întârzierile și problemele din sistem se amplifică foarte rapid”.

„O fi bine pentru aeroporturi să exploateze ultimul milimetru al capacităților lor, dar este total inacceptabil pentru pasageri și liniile aeriene care suferă consecințe financiare din cauza supra-programării.

Thomas Reynaert, director al asociației companiilor aeriene A4E, a spus: „Să stai la rând patru ore este un record zilele acestea; aeroporturi precum Madrid, Palma de Mallorca, Lisabona, Lyon, Paris-Orly, Milano sau Bruxelles sunt cele unde se fac sute de fotografii rușinoase cu pasageri devastați, în fața ghieșelor de imigrație, la cozi care se întind pe sute de metri.

„La unele aeroporturi, zborurile întârziate au crescut cu 300% față de anul trecut”, a spus el. Pasagerii britanici care au ajuns la Palma de Mallorca au stat la coadă 90 de minute, ieri. Vineri, aeroportul spaniol a fost cel mai aglomerat, cu aproape 1.100 de zboruri și mai mult de 180.000 de pasageri.