Șeful Băncii Naționale vrea să copieze în turism succesul pe care îl are pe piața vinurilor. Cel mai profi tabil „business” rămâne însă BNR-ul.
Afacerea dezvoltată în domeniul vinului de către Guvernatorul băncii centrale este deja cunoscută. În curând, acesta se va lansa și în domeniul turistic, deschizând o pensiune, acolo unde se află și podgoria sa, respectiv în județul Vâlcea, la Drăgășani. Conacul-pensiune, construit în stil oltenesc, este promovat deja pe site-ul casaisarescu. ro, dar, potrivit administratorului exploatației viticole, va putea fi folosit abia din toamnă.
Vânzări în țară și la export
La Drăgășani, locul de naștere al Guvernatorului, se află singura exploatație viticolă pe care o deține acesta. Crâmpoșie sau Negru de Drăgășani sunt două din mărcile produse aici, prețurile vinurilor standard comercializate de Măr SRL, firma lui Isărescu, variind între 20 și 50 de lei.
Există însă și vinuri speciale cu un preț mai mare. Vânzarea se face în circa 25 de unități, cum ar fi crame, hoteluri, restaurante, depozite sau magazine specializate din mall-uri. Un singur hipermarket se află pe lista de distribuitori ai firmei.
Din aceste unități, mai mult de jumătate se află în București. În plus, site-ul firmei Guvernatorului este dezvoltat pentru cumpărături online. Numele Isărescu deschide multe uși, așa că vinul este folosit și de organizatorii de evenimente și se vinde chiar și la export.
Jumătate din afacere e profit
Deși comparativ cu nume celebre de producători de vinuri de pe piața locală, Mugur Isărescu nu are state vechi, business-ul său este extrem de profitabil. Cea mai bună rată de profitabilitate în ultimii ani a fost atinsă în 2010, când, la o cifră de afaceri de 1,16 milioane de lei, profitul net a fost de nu mai puțin de 619.360 lei, respectiv 53%. Și în ceilalți ani, marja de câștig net s-a situat la aproximativ 20 – 30%. Firma prin care își conduce Mugur Isărescu afacerea, în cadrul căreia este acționar majoritar, a ajuns de la 3 salariați, în 2008, la 14 angajați, în 2012.
În 2012, ultimul an pentru care există date oficiale privind activitatea acesteia, profitul net raportat la fisc a fost de circa 470.000 de lei (105.600 de euro). În medie, firma a câștigat 8.800 de euro lunar.
Cu toate acestea, cea mai „profitabilă” activitate a guvernatorului rămâne șefia BNR. Postul pe care îl ocupă este retribuit cu circa 12.000 de euro lunar, brut, incluzând aici și bonusurile.
Pensiunea Guvernatorului va intra curând în circuitul turistic FOTO: CASAISARESCU.RO