Afacerea „military-shop“

Afacerea „military-shop“

Magazinele de tip militar vând haine şi uniforme pentru pasionaţii de modă şi pentru cei care merg la pescuit, vânătoare sau urcă pe munte.

Deşi patronii unor astfel de magazine susţin că nu sunt afectaţi de criză pentru că au o clientelă formată, mereu în căutare de noi produse sau accesorii, aceştia recunosc că hainele pe care le vând sunt folosite în special pentru activităţi recreative. Ei le recomandă pentru munte, pentru că sunt confortabile şi impermeabile şi laudă bocancii cu tehnologie specială, care au protecţie sporită pentru picioare şi care pot fi folosiţi şi pe post de clăpari.

Militarii care trec pragul unor astfel de magazine sunt puţini la număr, pentru că au uniforme standard, iar atunci când vin caută şosete şi bocanci. Criza face armata La „Military Shop“, de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, un soldat de dimensiunea unui copil, cu faţă lungă, zâmbăreaţă şi un manechin îmbrăcat în camuflaj te poftesc să intri în prăvălia „army“, dichisită cu produse de tot felul, importate din Germania, SUA, Italia sau Franţa. Clienţii fideli primesc şi cafea.

Magazinul este plin, iar vânzătoarea oferă informaţii posibililor cumpărători şi le dă şi sfaturi. Vorbeşte repede, convingător şi cu pasiune. Nicoleta Petrescu este Store Manager şi spune că a probat majoritatea produselor pe care le vinde, în special la munte. Magazin cu specific bărbătesc

Faţa vânzătoarei se luminează şi zâmbeşte brusc când în magazin intră un bărbat îmbrăcat cu o canadiană tip army, de culoare verde-muştar şi cu un rucsac de o culoare asemănătoare în spate. „Geaca este cumpărată de aici“, spune aceasta.

Bogdan Poenaru are 35 de ani şi este din Craiova: „De câte ori vin în Bucureşti, trec pe la acest magazin. Cred că este cu specific bărbătesc. Îmi plac ceasurile şi bocancii care pot fi folosiţi şi pe post de clăpari“. Acesta mărturiseşte că hainele le poartă din pasiune atât ca ţinută de zi, cât şi atunci când urcă pe munte. În ziua când l-am întâlnit căuta o haină şi suprapantaloni, de tip army.

Un alt bărbat, îmbrăcat la costum, după ce studiază atent tricourile aşezate pe umeraş, decide să achiziţioneze două, de tip deşert, în culori deschise: „Le îmbrac la pescuit, nu fac colecţie şi nici nu sunt maniac. Pasiunea pentru astfel de haine o am din copilărie, probabil dintr-un complex“, adaugă bărbatul, care admite că mai are acasă astfel de haine.

Galerie de modă Femeile cumpără, în general, haine. „Vin domnişoare pasionate de trendul army. Cumpără maieuri, bustiere, rochii de plajă, fuste, hanorace, pantaloni. Au venit şi nişte fete care lucrează la Otopeni, să ia lanţuri şi brelocuri“.

În magazinul micuţ, solicitările clienţilor sunt diverse. Un bărbat în floarea vârstei caută un patent multifuncţional, „pentru diverse“, dar pleacă repede, după ce află preţul. „În Obor am dat 40 de lei. Am luat unul de acolo, dar s-a stricat“.

Un cuplu cântăreşte rapid raftul de la intrare şi în câteva clipe hotărăşte să cumpere trei spray-uri paralizante, apoi pleacă. Printre clienţii care abia îşi fac loc prin magazin, şi o tânără, cu un bax de hârtie igienică sub braţ, care cumpără o bluză simplă, cu mânecă lungă. Lângă casă, un băiat în jur de 20 de ani încearcă să se decidă pentru o pereche de ochelari de soare. „Ca la muzeu“

De-a lungul timpului, i-au călcat pragul tot felul de clienţi. Femeia, îmbrăcată cu un hanorac de camuflaj, povesteşte că au existat câteva persoane care i-au spus, când au intrat în magazin, că au venit „ca la muzeu“, să vadă produsele. „Alţii însă mă întreabă, când intră, dacă pot să se uite. Îi las“, spune aceasta.

Pe de altă parte, cei care încă poartă nostalgia vremurilor în care diplomaţia era combătută de regulile armelor intră „pentru mulţumirea lor sufletească“. „Dar câţi veterani vin! Asta este plăcerea lor, să povestească“, spune Nicoleta Petrescu, care admite că de multe ori nici nu-i mai aude şi le răspunde din instinct. Jucării pentru nepoţi

La magazin vin şi doamne ieşite la pensie, care caută pentru nepoţi produse asemănătoare celor pe care prichindeii le văd în desene animate sau în filme: portofele de piele „Security Officer“, ochelari, insigne, brelocuri cu glonţ, etichete sau căciuli US Army, genţi pentru fetiţe. Îndrăgostiţii cumpără ursuleţi din pluş, în uniformă militară, pentru Valentine’s Day.

„Şi cei care au fost în armată vin şi întreabă ce-a mai apărut. E «microbul»“, crede Nicoleta Petrescu, care spune că astfel de persoane caută inscripţii şi embleme. Arme pentru Airsoft

De la un alt magazin, în apropiere de Unirii, „Gun Shop“, îşi fac cumpărăturile pasionaţi de Airsoft, un joc asemănător paint-ballului.

Aici se vând arme care le reproduc fidel pe cele reale, însă Dan Leabu, director, consideră că practicanţii „nu fac ce-au văzut în filme“. Deşi spune că afacerea îi merge bine, Dan Leabu admite că nu vinde „două arme mari pe săptămână“.

ARSENAL. Sprayuri paralizante şi binocluri

DE IARNĂ. Căciulă „sovietică“ din blană

ARME ALBE. Bricege şi cuţite de vânătoare

MONTAN. Bocanci ultraperformanţi

Ne puteți urmări și pe Google News