Adrian Severin: „Am creat o criză cu bună știință”. Dezvăluiri din scandalul listei cu agenți străini din 1997
- Sorina Benga
- 12 iulie 2025, 12:49
Sursa foto: EVZAdrian Severin, fost ministru de Externe, a revenit cu noi declarații despre scandalul din 1997, în podcastul moderat de jurnalistul Dan Andronic. Atunci, Severin a susținut că deține o listă secretă cu nume de jurnaliști și politicieni suspectați de spionaj în favoarea unor puteri străine.
„Am creat o criză cu bună știință pentru ca să administrăm problemele. Știam că o să vină un val de viespi peste noi, dar ne-am pus masca și așteptam să se liniștească, să putem merge mai departe”, explică Severin.
În contextul acelor tensiuni politice, fostul ministru afirmă că a mers mai departe, în ciuda opoziției: „Nu le-am dat ȋn niciun caz câștig de cauză. După aceea, mi-au spus peste ani, unii reprezentanți ai serviciilor secrete occidentale, că am acționat bine.”
Implicarea președintelui Emil Constantinescu
În relatarea lui Adrian Severin, președintele de atunci, Emil Constantinescu, ar fi jucat un rol indirect în compunerea listei: „A spus că îmi cere să-i dau eu o listă cu respectivele persoane. Era o cerere, hai să o numesc așa, între ghilimele glumeață, pentru că numele le aveam de la el. Am făcut o scrisoare atunci în care am explicat fenomenul. Fenomenul, anexat, lista cu numele respective. După care ne-am mai rugat, el să mai pună încă un nume pe lista respectivă. Am pus și numele acela…”
@dan.andronic.evz Un spion român a sfârșit rău! Dezvăluirea lui Adrian Severin. #cespuneandronic #scandal #historia #romania #spy ♬ Stille totale Stille - SummSummSumm
Adrian Severin susține că decizia de a trata problema în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) i-a atras opoziția colegilor săi de partid: „Eu nici azi nu cred că a fost ceva împotriva mea, dar s-a gândit el că poate închide în CSAT toată problema creată. Din păcate, în CSAT, cei care au fost împotriva mea au fost fix… partidul meu.”
Singur împotriva tuturor
Lipsa de susținere din partea Partidului Democrat l-a făcut pe Severin să vorbească despre trădare: „În cadrul Partidului Democrat, deși o spun cu multă durere: trădarea a fost generală. Aproape nimeni în Partidul Democrat n-a luat o atitudine.”
Totuși, câțiva membri i-au fost alături: „Cei care mi-au luat atunci apărarea ferm au fost Octavian Știreanu și Adrian Vilău. Ei au fost de partea mea, au și demisionat în ultimă instanță.”
Referindu-se la fostul ministru al Apărării, unul dintre apropiații săi, Severin adaugă cu resemnare: „Prietenul meu bun Victor Babiuc, bunăoară… nici el nu a fost de partea mea. Dumnezeu să-l odihnească și pe el. Nu m-am supărat, l-am iertat, nu e niciun fel de problemă. N-am avut niciodată vreun conflict cu el pe această temă. Dar e un adevăr. Istorie la niște calcule arogante ale lui… și probabil aș fi regretat gestul respectiv.”
Întreg podcastul poate fi urmărit aici.