Într-o postare pe blogul său, Adrian Năstase a dorit să prezinte "unele detalii ale dosarului, inclusiv în legătură cu desfășurarea procesului".
"Vreau să fie foarte clar. În opinia mea, există o diferență importantă între respectarea sentinței, indiferent cum au considerat-o și comentarea ei, după ce a fost pronunțată", îşi începe Năstase discursul, pe care îl redăm integral, mai jos.
Completul de 5 judecători – penal, complet de recurs, trei judecători au fost cei care m-au condamnat la 2 ani închisoare, la fond, în dosarul Trofeul Calității, în baza unor probe indirecte (în opinia mea, supoziții fără existența unor probe directe) și doar pentru că “trebuia dat un exemplu clasei politice”, eu fiind considerat simbolul corupției acestei clase. Este vorba de: Ionuț Matei, ajuns între timp Vicepreședinte al ICCJ, Ioana Bogdan, fostul consilier personal al fostului Procuror Șef DNA – Daniel Marius Morar și Cristina Rotaru, fostă colegă la Facultatea de drept.
Cele două doamne judecător au formulat cereri de abținere, justificate, respinse de Livia Stanciu, Președintă a ICCJ. Judecătorul Ionuț Matei nu a formulat o asemenea cerere iar cererea de recuzare, formulată de noi, a fost respinsă în unanimitate (5 voturi pentru respingerea cererii) într-un complet condus de Președinta ICCJ, până acum nefiindu-ne pusă la dispoziție motivarea acestei respingeri. De remarcat este faptul că, am formulat cereri de recuzare și pentru cele două doamne judecător, cererile fiind respinse cu 3 voturi la 2.
În plus, ne-a fost respinsă și excepția nelegalității și neconstituționalității constituirii completului de 5 judecători, cu argumente nelegale, ignorându-se că un complet care judecă o cale de atac trebuie să asigure, măcar aparența de imparțialitate față de persoana judecată dar și față de judecătorii fondului pentru că este de esența recursului, ca ultima cale de atac, să avem o judecată dreaptă și imparțială.
Ori, atât Legea nr.356/2006 (legea Macovei) cât și Legea nr.202/2010 (legea micii reforme) au fost legi anti Năstase, dispozițiile lor vizând, în special, procesele în curs de derulare în care eram acuzat.
Din moment ce a fost pusă o pată pe cineva, fie el om politic, de către un judecător, nu mai este normal, rațional și deontologic ca același judecător să-l judece, în alt dosar, și tot pentru “fapte de corupție”.
Ce se pune în discuție în orice sistem de drept în această situație nu este antipatia sau simpatia judecătorului față de inculpat (sentimentele sunt și ele normale la un judecător care este în primul rând om) ci aparența de imparțialitate, imaginea, pentru oricare observator neutru, că judecătorul este imparțial căci esențial în derularea unui proces nu este credința de imparțialitate a celui ce judecă ci percepția în acest sens a celui judecat!
Iată că, din acest punct de vedere, nu au fost îndeplinite, în concepția mea, principiile procesului echitabil, așa cum sunt ele definite în art.6 CEDO.
Recomandările noastre
