Adobe, cunoscutul gigant tehnologic este acuzat de practici abuzive împotriva clienților. Statele Unite au deschis un proces împotriva companiei și a pus sub acuzare doi directori.
Compania de software, a doua ca mărime din lume, dezvoltă mai multe aplicații de editare foto-video foarte apreciate. Oficialii americani susțin că gigantul tehnologic practică politici abuzive îndreptate împotriva clienților.
Adobe pusă sub acuzare în SUA
Guvernul Statelor Unite a chemat în judecată gigantul tehnologic. Oficialii administrației americane acuză dezvoltatorul aplicațiilor Photoshop şi Acrobat de practici abuzive. Potrivit acuzatorilor, Adobe ascunde comisioanele foarte mari pe care le practică pentru rezilierea celui mai popular plan de abonament.
De asemenea, potrivit acuzațiilor gigantul tehnologic pune numeroase piedici în calea celor care doresc să-și rezilieze contractele, transmite Reuters.
Într-o plângere depusă la instanţa federală din San Jose, California, Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) susține că Adobe ascunde comisioanele. Sumele de plată ajung, în unele cazuri, și la câteva sute de dolari. De asemenea, compania nu pune la dispoziția clienților nici alte detalii importante ale planului de abonament. Acestea sunt scrise cu litere foarte mici, greu de descifrat ori sunt ascunse în spatele unor casete de text sau hyperlink-uri.
Adobe este acuzată că „a prejudiciat consumatorii prin înscrierea acestora în cel mai profitabil abonament, fără a dezvălui în mod clar termenii importanți ai planului”.
Comisioane uriașe practicate de companie
Conform plângerii formulate de Departamentul de Justiție, Adobe calculează comisioanele de reziliere anticipată la 50% din plăţile rămase. Sunt vizați de această măsură consumatorii care vor să renunțe la abonament în primul an. De asemenea, oficialii FTC mai spun că firma pune piedici în calea celor care doresc să renunțe la abonamente. Acest lucru face dificilă o astfel de solicitare.
Conform FTC, abonaţii care doresc să-și anuleze contractele online sunt obligați să navigheze inutil prin numeroase pagini. Pe de altă parte, cei care anulează prin telefon sunt adesea deconectaţi și forțați să repete solicitarea la mai mulți reprezentanți ai Adobe. În multe cazuri aceștia caută să-i întârzie și să-i determine să renunțe la cererile lor.
În acest context, FTC a pus sub acuzare doi directori Adobe, în acest proces. Este vorba despre David Wadhwani, preşedintele afacerilor media digitale şi Maninder Sawhney, vicepreşedinte senior în vânzări digitale.
Adobe, un gigant tehnologic
Gigantul tehnologic este considerat cea de-a doua companie de software, ca mărime, din lume. Adobe a fost înființată în anul 1982 de John Warnock și Charles Geschke, foști angajați ai Xerox PARC. Aceștia au dezvoltat și comercializat limbajul de descriere de pagini (pdl) PostScript.
Compania își are sediul în San Jose, California, SUA, iar în anul 2007 a avut un venit de 3,158 miliarde dolari și peste 6.600 de angajați.
De-a lungul anilor, Adobe a dezvoltat mai multe soluții de aplicații pentru editare și prelucrare foto-video.
În 2012, Adobe a făcut trecea abonamentele unice, anuale, la cele lunare pentru folosirea unor produse precum Photoshop, Illustrator și InDesign.