S-au inventat adidaşi care încarcă telefonul mobil! Cel mai mare eveniment de inventică din sud-estul Europei are loc, în aceste zile, la Iași

S-au inventat adidaşi care încarcă telefonul mobil! Cel mai mare eveniment de inventică din sud-estul Europei are loc, în aceste zile, la Iași

Adidaşi care încarcă telefonul mobil în timpul mersului, un oraș al viitorului sau un bloc rezistent la cutremur sunt creaţiile unor elevi de clasa a II-a şi a IV-a din Iaşi care pot fi admirate alături de monoposturile, roboţii sau maşina autonomă inventate de studenţii politehnişti, ori softuri, dar şi alte invenţii ale cercetătorilor din toată lumea care participă la cea de-a XI-a ediţie a Euroinvent.

Cercetători şi inventatori din peste 40 de ţări de pe tot mapamondul se află în aceste zile la Iaşi, pentru a participa la cel mai mare eveniment de inventică din sud-estul Europei, Euroinvent - Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării. 

În cadrul evenimentului, care se desfăşoară la Palatul Culturii, sunt expuse 90 de standuri cu peste 620 de invenţii şi proiecte de cercetare, grupate în 14 categorii: mediu şi controlul poluării; energie şi dezvoltare durabilă; agricultură şi industrie alimentară; medicină, sănătate, cosmetică; echipamente industriale şi de laborator; inginerie mecanică, metalurgie; construcţii şi materiale de construcţii; aviaţie, industria maşinilor şi transport; industrie chimică şi textile; tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor; tipărituri şi publicitate; siguranţă, protecţia şi salvarea persoanelor; sport, jocuri şi timp liber. 

Cei mai mici inventatori participanţi la Euroinvent sunt elevii unei şcoli din Iaşi. Deşi sunt în clasa a II-a, micuţii ştiu deja cum arată oraşul viitorului. 

"Clădiri suspendate, un doc, panouri solare care alimentează tot oraşul, avem şi un robot care încarcă lumea cu energie pozitivă, un laborator meteo cu tot cu satelit, o eoliană care alimentează casele, un turn de control şi o fabrică de navete spaţiale. Toate acestea le-am făcut la şcoală, ajutaţi de profesori şi părinţi", a spus unul dintre elevii de clasa a II-a care a luat parte la construcţia oraşului viitorului. 

Un alt elev de la aceeaşi şcoală, din clasa a IV-a, participă la Euroinvent cu încălţămintea sport care încarcă telefonul mobil în timpul mersului. 

"În timpul vieţii facem de trei ori înconjurul lumii, dacă ar fi să cuantificăm numărul paşilor făcuţi. Ştiţi că puteţi produce energie electrică în timp ce mergeţi? Cu ajutorul 'papucului viitorului', atunci când călcăm putem produce energie electrică şi să încărcăm bateria telefonului mobil", a spus elevul. 

Invenţiile copiilor nu se opresc aici. Ei au venit la Euroinvent cu două blocuri construite diferit, unul dintre acestea având amortizoare ce permit locuinţelor să reziste în caz de cutremur. 

La fel de inventivi sunt şi studenţii. Un doctorand de la Facultatea de Inginerie Electrică Iaşi a venit la târgul de invenţii cu o cască ce permite efectuarea şi citirea mai uşoară a electro-encefalogramelor, dispozitivul medical fiind deja produs de o companie medicală din Austria. 

Un alt tânăr, student în anul IV la Facultatea de Mecanică, a venit la Euroinvent pentru a prezenta o platformă mobilă care are un servomotor ce poate apuca obiecte. Robotul, care ar putea fi folosit în industrie, cât şi în zonele în care omul nu poate ajunge, are şi o aplicaţie care poate fi folosită de pe telefonul mobil. 

O maşinuţă autonomă care ar putea merge pe un traseu predefinit, care recunoaşte imaginile, semnele de circulaţie şi care poate fi coordonată din exterior cu ajutorul telefonului mobil este prototipul "maşinii viitorului", creată de doi studenţi de la Mecatronică şi Robotică din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. 

Acestea nu sunt singurele invenţii prezentate la târg. Vizitatorii pot vedea, până pe 18 mai, diverse dispozitive medicale, pot lua parte la demonstraţii ale metodelor terapeutice inovative din neurologie sau oncologie, pot afla mai multe despre ambalajele biodegradabile, metode de purificare a apei sau a aerului sau noi soiuri de plante. 

Expoziţia de invenţii şi inovaţii se desfăşoară în paralel cu alte evenimente: Conferinţa Internaţională de Cercetări Inovative (ICIR 2019, ediţia a V-a), Salonul de carte tehnico-ştiinţifică, artistică şi literară, diverse workshopuri. 

Euroinvent este organizat de Forumul Inventatorilor Români, Asociaţia pentru Ecologie şi Dezvoltare Durabilă, prin Centrul de Informare Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi", Universitatea "Al.I.Cuza" din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa", Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului şi în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi. 

Euroinvent este singura expoziţie din România care se desfăşoară cu sprijinul IFIA - International Federation of Inventors' Associations şi WIIPA - World Inventions Intellectual Property Associations, reprezentând un eveniment european de elită în domeniul inovării şi cercetării.

 

Ne puteți urmări și pe Google News