Adevărul, acuzat de furt

Adevărul, acuzat de furt

După Jurnalul Naţional, Copyro acuză acum Adevărul Holding de publicarea unor cărţi fără a avea drepturile de publicare.

“Adevărul Holding, după ce a publicat romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu fără autorizaţie, publică în aceleaşi condiţii de sfidare a prevederilor legale romanele "Accidentul" şi "Oraşul cu salcâmi" de Mihail Sebastian”, se arată într-un comunicat al Societăţii de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor Copyro, potrivit Jurnalului Naţional.

Societatea a somat public trustul Adevărul “să înceteze aceste practici ilegale” şi “să retragă de pe piaţă ediţia romanelor "Accidentul" şi "Oraşul cu salcâmi”".

Adevărul, urmărit penal

Inspectoratul General al Poliţiei Române a dispus începerea urmăririi penale împotriva societăţii Adevărul Holding, în dosarul privind publicarea „Jurnalului” lui Lev Tolstoi, sub titlul „Memorii”, fără a deţine drepturile.

Trustul a fost dat în judecată de Editura Ideea Europeană şi de traducătorul Janina Ianoşi, care acuză faptul că societatea a preluat în întregime, cu mici modificări, traducerea acesteia din urmă, semnând-o cu numele unui traducător necunoscut, Ghenadi Strungar.

 

Ne puteți urmări și pe Google News