Printr-o hotărâre istorică, adoptată la Roma, în urmă cu doar câteva zile, a fost revocat exilul impus în urmă cu 2000 de ani lui Publius Ovidius Naso. Unul dintre cei mai valoroși poeți ai latinității, Ovidius fusese surghiunit în provincia Scitia Minor, la Tomis, Constanța de astăzi

La 2000 de ani de la moartea lui Ovidius, survenită în anul 17 d. Hr., Consiliul Local din Roma a decis reabilitarea poetului exilat pe țărmul Mării Negre. Gest simbolic, actul emis de romani abrogă, practic, edictul asumat de împăratul Octavian Augustus în anul 8 d. Hr. Explicațiile oficialităților din capitala Italiei?

„Ovidius a fost victima unei erori decurse din motive personale, nu din motive întemeiate”.

I-a furat amanta lui Augustus?

Adevărul este că adevăratul motiv al acestui exil n-a fost menționat niciodată limpede. Nici măcar de către autorul „Metamorfozelor”. De-a lungul timpului, însă, au apărut fel și fel de teorii, care mai de care mai „colorate”. Anumiți pasionați de opera (care s-a mai păstrat) lui Ovidius susțin că blestemul surghiunului pe viață i s-ar fi tras de la iubirea pentru Iulia, năbădăioasa fiică a împăratului Augustus. Se mai povestește și că poetul ar fi fost, de fapt, iubitul secret al amantei împăratului. Ba chiar că ar fi surprins incestul dintre Augustus și Iulia, propria fiică, iar cezarul l-ar fi izgonit din Cetatea eternă. I-ar fi cruțat viața și averea tocmai pentru a nu dezvălui adevăratul motiv al surghiunului. Fiecare dintre aceste ipoteze prinde în miezul ei un amor interzis, așadar o femeie. Istoria a consemnat doar faptul că Ovidius, un nobil născut la Sulmona în anul 43 î.Hr, a fost îmbarcat pe o corabie, în luna decembrie, și aruncat pe țărmul Pontului Euxin, printre sălbaticii geți. Aici avea săși găsească sfârșitul poetul aflat, cu doar câțiva ani înainte, în plină glorie la Roma.

O ipoteză uluitoare

În lumea îndrăgostiților de versurile lui Ovidius mai circulă o anecdotă potrivit căreia romanul n-ar fi trăit niciodată în cetatea Tomis, pe țărmul Mării Negre. El ar fi fost îndepărat discret de la curtea imperială și și-ar fi dus traiul tot la Roma, departe însă de verva Capitoliului. Mai mult, evocarea exilului din episotele n-ar fi fost decât o licență poetică. De altfel, mormântul lui Ovidius n-a fost niciodată descoperit. Istoricii îl „bănuiesc” în zona veche a Constanței de astăzi sau undeva pe teritoriul Ucrainei.

L-au „iertat și pe Dante

De remarcat că italienii nu sunt la prima decizie de acest gen. În urmă cu nouă ani, oficialitățile din Florența au decis reabilitarea poetului Dante Alighieri (celebru pentru Divina Comedie), exilat în secolul XIV.

A scris în limba geților

Cercetătorii susțin că în timpul exilului la Tomis, Ovidius s-ar fi refugiat în scris, compunând „Ponticele”, „Tristele” și piesa de teatru „Medeea” (din păcate pierdută). Mai mult, Ovidius ar fi compus versuri inclusiv în limba geților, „Meșteșugul pescarilor”, neterminat, fiind considerat ultima creație a romanului.

„Sub astă piatră zace Ovidiu Cântărețul iubirilor gingașe, răpus de-al său talent O, tu, ce treci pe-aice, daca-i iubit vreodată Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin” Aceste versuri au fost trimise din exil Fabiei, soția poetului, și alcătuiesc epitaful lui Ovidius