Primul imn, pentru care s-a organizat și un concurs de creație, undeva prin 1862, firitisea juna România, alcătuită din principatele Țara Românească și Moldova.

„Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor” s-a numit piesa câștigătoare, semnată de Eduard Hübsch. A fost urmat, douăzeci de ani mai târziu, de închinăciunea scrisă de poetul Vasile Alecsandri cu prilejul încoronării lui Carol I – Imnul regal român. A fost intonat în premieră în 1884 și a rezistat pânăn 1947, când România, cu tot cu românii din ea, s-au răsturnat spre marele est. A urmat, firesc, o temenea – era să scriu manea – roșie, numită Zdrobite cătușe, cu versuri ticluite de Aurel Baranga. După doar cinci ani de cântare, „cătușele” au fost zdrobite de-a binelea și înlocuite cu un alt cor pro-muscalitate: Te slăvim, Românie, versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu.

Ciprian Porumbescu și intervenția lui Ceaușescu

Logoreea leninistă din 1953 s-a stins abia în 1977, când am început să mârâim surd către Moscova. Am dat-o pe cromatică, „Trei culori cunosc pe lume” fiind, se spune, varianta unui cântec patriotic marca Ciprian Porumbescu, modificată, pe ici, pe colo de cel mai iubit fiu al poporului: Nicolae Ceaușescu. Și uite așa am ajuns la „Deșteaptă-te, române!” și la momentul 1989. E adevărat, poezia lui Andrei Mureșanu se cânta la Brașov, de exemplu, încă din 1987… Detalii, să nu ne pierdem tocmai acum, când aproape am închis cercul.

Revenind la „Deșteaptă-te, române!”, imnul pe care unii dintre noi îl cunosc pe de rost astăzi, trebuie spus că poezioara lui Andrei Mureșanu (1816-1863) – Un răsunet – a fost scrisă în primăvara anului revoluționar 1848 și a fost cântată pentru prima oară, după toate probabilitățile, la Brașov.

Depune mărturie scrisă fosta soție a marelui patriot, Susana Mureșanu, citată de profesorul Moroianu: „(…) Prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române»!”

Dezvăluirea lui George Barițiu

Cu alte cuvinte, actualul imn al României n-ar fi fost cântat prima oară la data de 29 iulie, la Râmnicu Vâlcea, așa cum scrie în prezent la manual. Deci nu data de 29 ar trebui rezervată sărbătoririi imnului țării, ci o altă zi, poate una din luna mai, mai apropiată de adevărul istoric. Mă rog, chestii de nuanță, importante sunt alte aspecte. Cum ar fi mediatizarea poveștii imnului, una frumoasă, ce merită cunoscută de toți românii. În continuare, relatarea scrisă a publicistului George Barițiu (prieten intim al lui Andrei Mureșanu), așa cum a fost ea păstrată de Muzeul Mureșenilor de sub Tâmpa: „După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ce va zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie.” Și le-a ieșit!

La 21 iunie 1848, poezia lui Mureșanu era publicată în numărul 25 al suplimentului literar al Gazetei TransilvanieiFoaie pentru minte, inimă și literatură -, ziar la care lucra ca redactor inclusiv autorul poemului. Primul vers al compoziției „Un răsunet” avea să devină, peste secole, mai cunoscut decât titlul care strângea sub umbrela sa toate stihurile atât de dragi românilor. Ar mai fi multe de scris despre imnul național, inclusiv despre încâlcita istorioară a muzicii lui, dar, în continuare, prefer să fac loc unor documente și fotografii extrem de valoroase, pastrate la Muzeul Mureșenilor din Brașov. Apropo, vizitați-l, aveți ce vedea și învăța!

 

 

Te-ar putea interesa și: