Aderarea la Schengen, în etape. Rareș Bogdan, mesaj în PE despre euroscepticism: „Ar fi meritat să le vedeți fețele”
- Ionel Sclavone
- 14 octombrie 2022, 09:59
România ar putea intra etapizat în Spațiul Schenghen, până pe 26 martie. Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că procedura de aderare s-ar putea derula în două etape, mai întâi cu trecerile de frontieră terestră, iar ulterior cu cele aeroportuare. Chiar și așa, pînă la finalul lunii martie, a spus Rareș Bogdan. România ar putea fi acceptată ca membru Schengen.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus că România ar putea intra în spațiul Schengen etapizat. El a precizat că aceasta ar fi o posibilă soluție luată în considerare.
„Există șanse mari ca țara noastră să reușească să intre în zona de spațiu Schengen aeroportuar până în 26 martie și pe zona de trecere terestră și feroviară chiar mai repede”, a spus politicianul PNL.
Rareș Bogdan a precizat că o decizie cu privire la Schengen va fi adoptată în consiliul JAI programat să se desfășoare pe 8 decembrie, la Praga. România nu va avea drept de vot pe acest dosar, dacă va participa la discuții, a mai spus Rareș Bogdan.
„Vor vota doar țările din spațiul Schengen, adică cele din UE care fac parte deja din spațiul Schengen, și cele 4 țări, inclusiv Elveția care sunt membre Schengen, dar nu sunt membre UE, și sigur că pe noi ne intersează foarte mult ca delegația care a venit în misiune suplimentară pentru a vedea implementarea a tot ceea ce înseamnă IT Schengen în România, a tot ceea ce înseamnă regulamente tehnice pe granițele României, să vină cu un raport pozitiv, care să poată fi un argument în plus pentru guverne”, a spus europarlamentarul.
Aderarea la Schengen, o decizie politică
El a ținut să sublinieze că dezbaterea legată de spațiul Schengen este o chestiune care ține mai mult de politică decât de partea tehnică. De altfel, a precizat, România îndeplinește criteriile tehnice de mai multă vreme.
„România de mult timp are rezolvată problema tehnică, problema a fost întotdeauna politică. Și eu mi-aș dori foarte mult ca această dezbatere politică pe accesul României în spațiul Schengen să nu fie din nou tulburată de disputele politice din cadrul guvernelor, sau a scenei politice interne a unei țări. În speță vorbesc despre Olanda, acolo unde premierul Mark Rutte este susținut de patru forțe politice, una din EPP, două din grupul Renew și una conservatoare, de extremă dreaptă, aceasta din urmă are cea mai mică pondere în cadrul coaliției, pe surse doar, jurnalistice, până acum nu am văzut o poziție oficială”, a spus Rareș Bogdan.
Avertisment cu privire la creșterea euroscepticismului
Europarlamentarul a precizat că prioritar este, pentru România, să aprobe noile legi ale Justiției, astfel încât să fie ridicat MCV. Iar dacă acest lucru nu va fi posibil, ar fi bine ca România să decupleze MCV de aderarea la Schengen. Mecanismul MCV vizează reformele în domeniul justiției, considerate de reprezentanții UE ca deficitare în România.
„Deocamdată, ce știm este că trebuie să trecem legile Justiției, că trebuie să încercăm să ridicăm MCV-ul, sau să decuplăm Schengenul de MCV dacă se poate, și să facem lobby-ul politic necesar la familiile noastre politice, pentru a avea susținere”, a spus Rareș Bogdan.
În acest context, Rareș Bogdan a vorbit și despre avertismentele pe care le-a transmis colegilor săi din Parlamentul European cu privire la creșterea euroscepticismului în România. El a spus aceștia au fost foarte atenți la declarațiile sale și ale celorlalți europarlamentari români pe acest subiect.
„Ar fi meritat să le vedeți fețele în momentul când am vorbit de pericolul euroscepticismului și a unor partide care astăzi nu-și au locul pe scena politică românească, decât marginal, și pericolele la care se expune însăși construcția europeană în această chestiune. Cred că fața lor și modul în care au pus întrebări ulterior a fost extrem de determinat pentru modul în care privesc România”, a spus Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan vorbește despre susținerea refugiaților ucraineni
Europarlamentarul a precizat că România a dovedit că este membră a familiei europene prin abordarea pe care a avut-o cu privire la refugiații ucraineni.
„De asemenea, este extrem de interesant să înțelegem că astăzi, România, prin modul în care s-a comportat pe problema Ucrainei a dovedit încă o dată că merită să facă parte din familia europeană, și că nu există nicio diferență de reacție a autorităților sau a simplului cetățean european cu privire la astfel de momente. Să nu uităm că au trecut două milioane de refugiați prin România, 150.000 au rămas pe teritoriul României, iar reacția noastră a fost extraordinară.
Doamna Ylva Johansson, comisar, care a fost critică la adresa României de-a lungul timpului, după cele două vizite pe care le-a făcut la Siret și la Ișalnița, după modul în care a văzut reacția României în diverse momente, și pe coridoarele umanitare, sau la atenția cu care am tratat refugiații, și-a schimbat poziția și este astăzi unul dintre avocații României în ceea ce înseamnă spațiul Schengen. Este comisarul pe Afaceri Interne”, a spus Rareș Bogdan la digi24.ro.