Acuzațiile unui jurnalist achitat de justiție. Cât valorează pentru un judecător 12 ani pierduți în instanță și 7 luni de arest

Acuzațiile unui jurnalist achitat de justiție. Cât valorează pentru un judecător 12 ani pierduți în instanță și 7 luni de arest Sursa foto: Alexandersikov | Dreamstime.com

Directorul unei publicații din Cluj acuză umilința la care este supus de sistemul judiciar din România. Declarat nevinovat și achitat, după 12 ani de procese și șapte luni petrecute în arest, Liviu Aurel Man a solicitat despăgubiri de la Statul Român. El s-a arătat dezamăgit de felul în care judecătorii i-au tratat cazul apreciind că i-au acordat despăgubiri într-un cuantum mult prea mic comparativ cu suferințele indurate.

Liviu Man a intentat proces împotriva Statului Român și a solicitat daune morale și materiale pentru nedreptățile la care a fost supus în Dosarul Gazeta. După aproape șapte luni de arest, mai exact 157 de zile, și 12 ani de procese, la finalul cărora a fost achitat pe motiv că fapta nu există, directorul publicației clujene a considerat că are dreptul la despăgubiri. Procesul s-a judecat pe fond la Tribunalul Cluj, iar sentința a fost dată zilele acestea. Liviu Man este nemulțumit de decizia din justiție, considerând că sumele primite sunt mici în comparație cu suferințele indurate.

„Deci, eu am primit în total 43.000 euro, dintre care 20.000 euro pentru cele 157 de zile de arest, 15.000 euro pentru durata nejustificată a procesului și ridicola sumă de 8.000 euro pentru daune materiale”, a relatat acesta într-un interviu.

Potrivit spuselor sale, judecătorii i-au acordat abia jumătate din valorile pe care le-a solicitat. El a precizat că firmele sale au înregistrat pierderi financiare, iar costurile cu procesul se ridică la nivelul a peste 250.000 de euro

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu am cerut peste 250.000 de euro numai pe partea de daune materiale, sumă pe care am justificat-o prin banii cheltuiți cu avocații, cu drumurile la Brăila și Galați unde am mers în 12 ani, am făcut 120.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că puteam înconjura Ecuadorul de trei ori. Ecuatorul are 40.000 de kilometri.

Toate firmele mele au intrat în faliment din cauza faptului că procurorii Mircea Hrudei și Daciana Deritei de la DIICOT mi-au pus sechestru pe firme și mi-a fost imposibil să lucrez cu acestea, motiv pentru care au dat faliment. Iar din sutele de mii de euro pe care ar fi trebuit să le primesc, care sunt demonstrate cu acte, instanța mi-a dat în batjocură 8.000 de euro”, a relatat Liviu Man.

sursa foto. Ziar de Cluj

12 ani din viață pierduți în procese

Jurnalistul susține că a pierdut 12 ani din viață și sume imense de bani, iar acum judecătorii dau „decizii în batjocură”. El spune că cei care l-au judecat se feresc să îi deranjeze pe procurorii care l-au trimis în judecată.

„Timp de 12 ani eu nu am putut să fac niciun plan pentru că nu știam dacă voi merge la închisoare după o perioadă extrem de lungă în care mă chinuiam să îmi dovedesc nevinovăția, pentru că treaba Statului este să dovedească vinovăția ta nu să îți dovedești tu nevinovăția. Deci, 12 ani pierduți, firme închise și oameni dați afară, iar ce este mai trist e că după atâția ani judecătorii dau decizii în batjocură, demonstrând încă odată că sunt solidari cu acei oameni care au produs aceste situații în urmă cu 20 de ani”, a mai spus Liviu Man.

Judecătorii și procurorii buni de plată

Potrivit spuselor sale, judecătorii și magistrații care greșesc sentințele și care distrug vieți ar trebui puși să plătească despăgubirile acordate victimelor, celor care au de suferit din cauza deciziilor pe care le iau.

„Se feresc să îi deranjeze pe domnii procurori și domnii judecători de la Cluj care au dat mandatele de arestare, pentru că se gândesc că după noua lege Statul se îndreaptă împotriva lor, iar acești bani ar trebui recuperați de la procurorii și judecătorii care ne-au arestat în mod ilegal. Altceva e când ai de recuperat trei milioane de euro de la judecători și procurori sau dacă, în total, vorbim de o sumă de zece ori mai mică.

Toată această perioadă pentru mine a fost ca o boală prin care a trebuit să trec, fără să știu cum voi supraviețui. Din fericire m-am însănătoșit, dar sistemul de justiție din România, în special cel din Cluj, este în continuare grav bolnav”, a mai spus Liviu Man, conform Ziar de Cluj.